Cod ECLI ECLI:RO:CAORA:2018:008.003867
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL ORADEA
– SECŢIA A – II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ŞI FISCAL –
Nr. operator de date cu caracter personal : 3159
Dosar nr. 593/111/CA/2018
DECIZIA nr. 3867 /CA/2018 – R
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2018
PREŞEDINTE : ________________________- judecător
JUDECĂTOR : ________________________
JUDECĂTOR : ________________________
GREFIER : ________________________
Pe rol fiind soluţionarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă ___________________cu domiciliul în ______________, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA PRIN ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR cu sediul în ORADEA, DIMITIRIE CANTEMIR, nr. 2B, Judeţ BIHOR, împotriva sentinţei nr. 842 din 26.04.2018 pronunţată de Tribunalul Bihor, având ca obiect suspendare executare act administrativ – DEC 923/2018.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentei reclamante _______________– lipsă, avocat ______________în baza delegaţiei de substituire aflată la fila 26 din dosar, lipsă fiind intimata pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanţei că recursul este legal timbrat cu suma de 100 lei achitată prin chitanţa aflată la fila 16 din dosar, precum şi faptul că recurenta reclamantă a depus la dosar actele solicitate de instanţă, după care:
Reprezentanta recurentei reclamante depune la dosar un extras privind tabelul de creanţe. Precizează că s-a făcut o plată către finanţe şi precizează că în tabelul de creanţe au mai rămas doar finanţele, o salariată şi administratorul. Au plătit toţi furnizorii. Arată că nu are alte excepţii, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanţa, nefiind alte excepţii, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită şi acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta recurentei reclamante solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat. Precizează că autoturismul s-a vândut pentru a putea face plăţi. Recurenta are două credite bancare şi se impune suspendarea deciziei, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL,
D E L I B E R Â N D :
Asupra recursului în contencios administrativ de faţă, constată:
Prin sentinţa nr. 842 din 26.04.2018 Tribunalul Bihor a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta ________________, cu domiciliul în_________, în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE, cu sediul în Oradea, str. Dimitrie Cantemir nr.2B, judeţul Bihor, privind suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută de art. 25 alin.2 lit.b şi d din Legea nr. 207/2015 privind C.pr.fisc. nr. 923/31.01.2018. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs _____, solicitând admiterea acestuia cu consecinţa suspendării actului administrativ fiscal emis de initmată, respectiv Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 923 din data de 31.01.2018 emisă în sarcina recurentei, prin care s-a dispus angajarea răspunerii solidare a acesteia în temeiul art. 25 alin. 2 lit. b şi d din Legea nr. 207/2015, până la soluţionarea cauzei în mod definitiv.
În motivele de recurs a arătat următoarele :
Prin Decizia nr. 923/31.01.2018, s-a dispus angajarea răspunderii recurentei, în solidar cu SC _______ SRL, pentru suma de 53.758 lei, reprezentând obligaţii fiscale constând în debit principal şi accesorii, în temeiul art. 25 alin. 2 lit. b şi d din Legea nr. 207/2015.
Recurenta a avut calitatea de administrator al societăţii _______________ SRL din anul 2013 şi până în prezent.
În motivarea acestei Decizii, se reţine faptul că, societatea _______________ SRL a înstrăinat la data de 05.05.2016 un autoturism marca AUDI în schimbul sumei de 24.000 lei.
Raţiunea vânzării acestui autoturism a fost dată de faptul că societatea _______________ s-a aflat într-un impas financiar datorită deschiderii în imediata vecinătate a magazinului, a unui nou magazin cu acelaşi obiect de activitate ca al subscrisei, ceea ce a determinat scăderea încasărilor şi o dificultate în achitarea datoriilor către furnizori, stat angajaţi, colaboratori etc.
Astfel, a încercat reorganizarea societăţii extrajudiciar în vedere redresării firmei şi achitarea datoriilor, prin vânzarea bunurilor societăţii, în speţă autoturismul marca AUDI, precum şi prin creşterea încasărilor societăţii.
Din nefericire, vânzările s-au diminuat odată cu creşterea concurenţei în imediata apropiere, respectiv deschiderea unui magazin alimentar, fapt extrinsec de culpa ori voinţa noastră.
Astfel a realizat că planurile recurentei de reorganizare au eşuat, iar dat fiind faptul că vânzările s-au diminuat, datoriile au crescut, acest demers de vânzare a autoturismului s-a dovedit a fi insuficient pentru acoperirea cheltuielilor societăţii.
Pe cale de consecinţă, a procedat la formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, ultim demers ce putea fi efectuat raportat la situaţia financiară a societăţii. Astfel, la data de 24.07.2017 s-a deschis procedura generală a insolvenţei a societăţii _______________ SRL, în dosarul nr. 4684/111/2017 aflat pe rolul Tribunalului Bihor.
Însă, cele reţinute în Decizia nr. 923/31.01.2018 privind înstrăinarea de către recurentă cu rea-credinţă a autoturismului în scopul sustragerii de la executarea silită sunt neconforme realităţi.
Astfel cum a reiterat şi mai sus, recurenta a încercat o reorganizare a activităţii pentru a le creşte încasările şi a ieşi din impas, nicidecum o sustragere de la executare silită.
Pe cale de consecinţa, a procedat la contestarea Deciziei datorită elementelor de nelegalitate pe care le conţine şi totodată a solicitat instanţei suspendarea respectivei decizii până la verificarea de către instanţa de contencios administrativ a legalităţii actului contestat.
Tribunalul Bihor, analizând cerere de suspendare formulată de recurentă, a apreciat că aceasta este nefondată întrucât nu au fost expuse motive de nelegalitate care să contureze existenţa unui caz temeinic justificat.
Apreciazăm hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:
I. Existenţa cazului bine justificat este îndeplinit în prezenta cauză. Instanţa de fond reţine în cuprinsul hotărârii pronunţate că „ reclamanta invocă aspecte de nelegalitate ce vizează însăşi fondul cauzei, respectiv faptul că prin vânzarea autoturismului nu s-a încercat ascunderea activelor debitorului, ci, din contră, s-a încercat sporirea veniturilor societăţii, aspectul că nu există o legătură de cauzalitate între starea de insolvabilitate şi utilizarea banilor în alte scopuri decât pentru achitarea datoriilor fiscale ori faptul că suma menţionată în declaraţia de creanţă depusă de DGRFP Cluj Napoca – AJFP Cluj în dosarul de insolvenţă al SC _______________ SRL nu corespunde cu suma pentru care s-a întocmit actul atacat în prezenta cauză.”
Instanţa a apreciat că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat întrucât motivele invocate ţin de însăşi fondul cauzei. Ori, astfel cum înalta Curte a statuat, la momentul verificării de către instanţele de judecată a îndeplinirii cazului bine justificat pentru suspendarea, se analizează atât motivele de drept, cât şi cele de fapt „ instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt si/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.” (Decizia nr. 442 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 30 ianuarie 2013 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal având ca obiect suspendare act administrativ)
În atare situaţie, expune în cele ce urmează cele mai evidente motive de nelegalitate:
1. În mod eronat s-a dispus angajarea răspunderii solidare a subsemnatei, raportat la faptul ca NU este îndeplinită condiţia relei-credinţe a recurentei.
a) în ceea ce priveşte art. 25 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 207/2015, face precizarea că, prin vânzarea acestui autoturism NU s-a încercat ascunderea activelor debitorului, ci DIN CONTRA, s-a încercat sporirea veniturilor societăţii, astfel încât să poată fi achitaţi furnizorii, salariaţii şi creanţele fiscale, precum şi alte creanţe ale societăţii.
Totodată, vânzarea autoturismului a fost evidenţiată în contabilitatea societăţii, iar din sumele obţinute au fost achitate inclusiv creanţele fiscale, încercându-se depăşirea impasului financiar în care se afla societatea la acel moment.
Mai mult, nu se poate reţine nici existenţa unei legături de cauzalitate între starea de insolvenţă şi înstrăinarea bunurilor, acest lucru rezultând atât din actele contabile ale societăţii, cât şi din raportul administratorului judiciar întocmit în dosarul de insolvenţă nr. 4684/111/2017, în care se reţine că „nu a putut fi identificata nicio persoana dintre cele prevăzute la art 169 din legea nr. 85/2014 care să fi cauzat starea de insolvenţă”.
În acest sens este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 3204/09.06.2009) în care s-a reţinut că „din Raportul administratorului judiciar rezulta că starea de insolvenţă a fost determinată de alte cauze şi nu de înstrăinarea a trei autoturisme, evidenţiate în contabilitate” preţul de asemenea evidenţiat” şi pe cale de consecinţă a concluzionat că, „răspunderea administratorului nu poate fi reţinută „.
În speţa de fata, raportul administratorului judiciar NU a reţinut ca vânzarea autoturismelor ar fi cauzat insolvenţă societăţii şi nici ca insolvenţă s-ar datora faptelor administratorului judiciar, astfel încât, considera ca nici organul fiscal nu mai poate dispune angajarea răspunderii solidare a recurentei în calitate de administrator al SC _______________ SRL.
Având în vedere raportul administratorului judiciar, precum şi practica ICCJ, consideră că cele invocate de aceasta reprezintă motive suficiente pentru a pune la îndoială legalitatea Deciziei a cărei suspendare o solicită.
b) Cu privire la art. 25 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 207/2015, consideră că nu se poate reţine reaua-credinţă a recurentei în ceea ce priveşte neachitarea obligaţiilor fiscale.
Așa cum a arătat şi anterior, societatea s-a aflat într-un impas financiar, astfel încât recurenta a încercat reorganizarea activităţii pentru a putea depăşi această situaţie.
În aceste condiţii, a încercat valorificarea bunurilor mobile aparţinând societăţii, iar din sumele obţinute au fost achitate datoriile societăţii, respectiv obligaţii fiscale, debite la furnizori, salarii, creditare societate etc.
Deci, s-a încercat plata creanţelor societăţii cu sumele obţinute din valorificarea bunurilor mobile ale societăţii. Ori, chiar daca ar fi fost achitată creanţa fiscală, ar fi rămas alte creanţe neachitate, iar societatea s-ar fi aflat în aceeaşi situaţie de insolvabilitate.
A solicitat a se avea în vedere că, nu exista nicio prevedere legală care să impună o anumită ordine de plată a creanţelor societăţii, astfel încât nu se poate reţine reaua credinţă a recurentei pe simplul motiv ca s-au achitat şi alte datorii pe lângă creanţa fiscală, iar aceasta din urma nu a fost stinsă integral.
În atare situaţie, apreciază că, condiţia relei-credinţe a recurentei nu este îndeplinită în prezenta cauză, vânzarea autoturismului nu s-a făcut în mod fraudulos şi nici nu s-a încercat ascunderea vânzării, ci din contră, autoturismul a fost înstrăinat la un preţ corect, operaţiunea a fost înscrisă în actele contabile ale societăţii şi a fost făcută în scopul reorganizării societăţii.
În acest sens s-a reţinut în practica instanţelor de judecată faptul că, „ în contextul textelor de lege menţionate în decizia de atragere a răspunderii solidare, motivarea relei credinţe doar prin neîndeplinirea obligaţiilor legale nu subzistă, pentru că altfel nu s-ar justifica stipularea ei în lege ca şi condiţie suplimentară neîndeplinirii obligaţiilor legale, şi că nici chiar reaua credinţă dovedită, în lipsa probării legăturii de cauzalitate cu starea de insolvabilitate, nu poate reprezenta un temei pentru atragerea răspunderii solidare.” (Tribunalul Botoşani, Sentinţa nr. 1621 / 15.10. 2014).
Prin urmare, reaua credinţă a recurentei nu este dovedită în speţă, astfel încât decizia de angajare a răspunderii este neîntemeiată.
Un alt motiv de nelegalitate este suma pentru care s-a antrenat răspunderea solidară, respectiv suma.de 53.758 lei.
Într-o Decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (nr. 2964 din 7 martie 2013) s-a reţinut faptul că, angajarea răspunderii administratorului pentru „înstrăinarea autoturismelor fără ca sumele obţinute să revină societăţii căreia acestea îi aparţineau pentru stingerea obligaţiilor fiscale” va avea loc „numai în limita bunurilor valorificate”.
Prin urmare, având în vedere faptul ca, autoturismul în cauză a fost înstrăinat cu suma de 24.000 lei, consideră că în mod eronat s-a dispus angajarea răspunderii recurentei pentru suma de 53.758 lei.
Dincolo de suma de 24.000 lei, decizia de angajare a răspunderii este nelegală şi neîntemeiată, neexistând nici fapta ilicită, nici rea-credinţă.
Deci, şi dacă ar fi să acceptăm ipoteza organelor de control privind necesitatea angajării răspunderii recurentei, suma pentru care a fost dispusă angajarea răspunderii este nelegală astfel cum reiese şi din practica ICCJ.
Astfel, toate aspectele învederate mai sus sunt de natură a produce o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ fiscal şi asupra modalităţii de analizare a stării de fapt concretă de către organul de control. În atare situaţie, apreciază că se impune suspendarea actului administrativ fiscal până la verificarea de către instanţa de fond a legalităţii celor reţinute în cuprinsul actului contestat, în vederea preîntâmpinării creării unei pagube subsemnatei.
ÎCCJ prin deciziile pronunţate în materia suspendării, apreciază că: „Existenţa unui caz bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă a actului administrativ atacat, fiindcă o astfel de cerinţă şi o astfel de interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei — analiză pe care instanţa nu are abilitarea să o realizeze în cadrul unei cerere având ca obiect suspendarea executării actului administrativ atacat” (ICCJ., Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 3015/23 septembrie 2008) şi „Instanţa poate acorda măsura suspendării executării unui act administrativ, în raport cu ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia” (ÎC.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 2199/14 aprilie 2009).
Tot la fel, „Aşa cum s-a arătat de altfel şi în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare. Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştrii care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare. Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii. Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale. Ţinând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniştrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale şi de circumstanţele cauzei, se apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei Se consideră că executarea propriu-zisă şi efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiţia s-a pronunţat şi a stabilit că sumele reţinute în actul fiscal sunt datorate.” (I.C.C. J., Decizia nr. 2716/2013)
Şi practica judiciară de la nivelul altor Tribunale este în asentimentul nostru şi al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: „(…) se va reţine cu privire la condiţia cazului justificat — faptul că reclamantul nu s-a limitat la invocarea nelegalitătii actului administrativ atacat în ansamblul lui ori în general ci a relevat. în mod concret argumente ce pun în discuţie legalitatea modalităţii de analiza şi care creează o serioasă îndoială asupra legalităţii Decizia nr. 5121/3.04.2013. Cazurile bine justificate constau, în conformitate cu prevederile art.2 alin.(l) lit.t din Legea 554/2004, în „ împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ”, iar paguba iminentă în „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public (lit. „ş „). Reprezentând operaţiunea juridică de întrerupere provizorie a efectelor actului administrativ, suspendarea executării acestuia apare astfel ca un instrument procedural eficient prin care se asigură persoanelor o protecţie jurisdicţională vremelnică. Având însă în vedere principiul executării din oficiu al actului administrativ, care derivă din prezumţiile de legalitate, autenticitate şi veridicitate ale acestuia, suspendarea actului administrativ apare în acelaşi timp ca o situaţie de excepţie, care determină punerea în balanţă a interesului social cu cel personal, reţinerea priorităţii unuia dintre aceste interese fiind subsumată principiului legalităţii. Legiuitorul intern nu a definit conţinutul cazului bine justificat, acestuia putându-i-se circumscrie existenţa unui argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat, conform principiului consacrat în plan european prin Recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989 referitoare la protecţia jurisdicțională provizorie în materie administrativă, de care judecătorul naţional trebuie să tină seama, prin prisma calităţii României de membră a Consiliului Europei. De asemenea, o cerere de suspendare nu implică o cercetare a fondului cauzei, însă actul administrativ vizat este o decizie ce antrenează răspunderea solidara şi în legătură cu care se invocă nereguli legate de condiţiile de eliberare invocându-se încălcarea limitelor în care poate fi antrenata aceasta răspundere privind activitatea desfăşurata de societatea Traberco SRL . Cazul bine justificat în asemenea situaţii trebuie analizat nu numai prin simpla prezumţie de legalitate ci şi prin efectele lui, efecte care se produc prin actul continuării procesului de executare iar în situaţia în care. în urma analizării fondului cererii, s-ar constata că într-adevăr nu este respectată condiţia atragerii răspunderii, prejudiciul este iminent prin executare, aspecte relevante sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de suspendare, fiind cel puţin aparent, până la o cercetare amănunţită ce implică administrarea de probe în analiza fondului cauzei ” (Sentinţa nr. 194/2014 pronunţată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 8475/118/2013)
III. Condiţia pagubei iminente (prejudiciul material viitor şi previzibil) este, de asemenea, îndeplinită.
Recurenta realizează un venit lunar brut de 2.500 lei pe lună (1.497 lei NET). În cursul anului 2016 a contractat un credit bancar, pe o perioada de 60 de luni, pentru care achită lunar suma de 644.55 lei. În cursul acestui an a mai contractat un credit, pentru care achită lunar suma de 536,34 lei. Deci, pentru ambele credite recurenta achită suma de 1.180,89 lei. În atare situaţie, recurentei îi rămâne suma de 316,11 lei din care trebuie să se gospodăresc toată luna.
Astfel, în situaţia în care prezentul act nu ar fi suspendat, recurenta ar fi pasibilă oricând de executare silită asupra salariului care şi aşa este într-un cuantum foarte redus, fiind astfel în imposibilitate de a-şi acoperi cheltuielile de zi cu zi. Astfel, s-ar crea o situaţie financiara foarte grea în sarcina recurentei, situaţie care ar putea fi evitată prin suspendarea prezentei decizii.
Concluzionând, apreciază că până la analizarea de către instanţa de fond a legalităţii şi temeiniciei celor reţinute în cuprinsul actului contestat, se impune suspendarea Deciziei 923/31.01.2018 până la soluţionarea litigiului în mod definitiv.
Aceste aspecte au fost reţinute şi în practica judiciara: „Instanţa va reţine ca potrivit art 2 lit. ş din Legea 554/2004: „ paguba iminenta este prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibila grava a funcţionarii unei autorităţi publice sau a unui serviciu public,, Acestei definiţii date de legislaţia interna, instanţa va alătura şi definiţia la nivel comunitar dată acestei noţiuni, prin Recomandarea R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989 referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, de care judecătorul naţional trebuie să ţină seama, prin prisma calităţii României de membră a Consiliului Europei. Astfel, prin acest act juridic european s-a statuat că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune a fi evitat, în măsura posibilului. Printre principiile menţionate în Recomandare referitoare la suspendarea executării unui act administrativ, ca măsură de protecţie jurisdicţională provizorie, se regăseşte şi cel conform căruia autoritatea jurisdicțională chemată să decidă o atare măsură trebuie să aprecieze ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente. Se arată că astfel de măsuri pot fi acordate în special în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat. Susţinerile reclamantului privind inaplicabilitatea atragerii răspunderii personale privind activitatea societăţii nu poate fi subsumata decât anterior datei cesionarii pârtilor sociale şi nu ulterior acesteia, decizia atacata vizând debite fiscale acumulate de societate ulterior, cum tot asa, activul societăţii a fost diminuat în vederea creearii stării de insolvabilitate, dar şi a faptului ca din actele fiscale depuse la dosar de către parata nu reiese cu claritate situaţia activului şi pasivului la momentul cesionarii. Având în vedere cele reţinute, Tribunalul va admite cererea de suspendare formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 15 cu trimitere la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.” (Sentinţa nr. 194/2014 pronunţată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 8475/118/2013;
În drept a invocat Legea nr. 554/2004, Legea 207/2015, Codul de proc.civ
Intimata DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA PRIN ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR deşi legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa apreciază recursul declarat de recurenta ________________________ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 923/31.01.2018 emisă de pârâta D.G.R.F.P. Cluj Napoca – A.J.F.P. Bihor s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantei __________, pentru faptele prevăzute la art. 25 alin.2 lit. b şi d din Legea nr. 207/2015 privind C.pr.fisc., în vederea realizării, în tot, a creanţelor fiscale datorate de debitoarea SC _______________ SRL, în limita sumei de 53.758 lei.
Motivele de fapt avute în vedere au fost, între altele, faptul că debitoarea SC _______________ SRL a fost declarată insolvabilă prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. 76957/16.06.2017 emis de AJFP Bihor şi ulterior prin Sentinţa nr. 247/24.07.2017 a Tribunalului Bihor. Societatea a deţinut un autoturism Audi, cu nr. de înmatriculare ________, care a fost înstrăinat la data de 09.07.2016 către _______, fost administrator în perioada 17.03.2003-02.07.2013 şi în prezent, asociat unic. Conform facturii fiscale şi contractului de vânzare-cumpărare din data de 05.05.2016, preţul de vânzare a autoturismului a fost de 24.000 lei, valoare ce a fost achitată integral cu chitanţele nr. __/21.07.2016 (9.500 lei), nr. ___/05.10.2016 (7.500 lei) şi nr. ___/11.11.2016 (7.000 lei). Ulterior, societatea nu a efectuat plăţi în contul obligaţiilor fiscale, singura plată efectuată după data vânzării autoturismului a fost la data de 06.06.2017, în sumă de 79 lei.
Astfel, s-a reţinut că reclamanta a dovedit rea-credinţă realizând vânzarea bunurilor, astfel încât să nu mai poată fi supuse executării silite.
În conformitate cu prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ.
Cazul bine justificat implică existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu (art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/ 2004), iar paguba iminentă constă, potrivit art. 2 lit. ş din Legea nr. 554/ 2004 într-un prejudiciu material viitor, dar previzibil şi evident, sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii pagubei iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu, în dreptul administrativ român operează prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituţia suspendării unui act administrativ reprezintă creaţia legislativă în baza căreia judecătorul investit cu soluţionarea unei astfel de cauze apreciază tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ până la soluţionarea cauzei, dată la care este consfinţită legalitatea sau nelegalitatea acestuia. Dispoziţiile legii contenciosului administrativ permit adoptarea unor măsuri de conservare, care se justifică în acele situaţii în care executarea actului cu privire la care există o îndoială serioasă ar fi de natură să producă o pagubă iminentă. În acest fel se asigură un echilibru în procesul executării actelor administrative şi respectarea garanţiilor de echitate pentru cetăţeni, intenţia legiuitorului fiind aceea de a pune la dispoziţia acestora din urmă mijloace eficace prin care să-şi protejeze provizoriu drepturile şi interesele sale legitime.
În cadrul procedurii suspendării de executare nu se poate face o analiză aprofundată a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii, pentru a nu se prejudicia fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept care ar putea crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ se limitează la dimensiunea formală a acestuia.
În speţă, contrar celor reţinute de tribunal, în sensul că motivele invocate de reclamantă nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii deciziei de impunere, deoarece aspectele de nelegalitate vizează însăşi fondul cauzei, Curtea de Apel Oradea consideră că este îndeplinită în cauză condiţia cazului bine justificat prevăzută de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta recurentă, în susţinerea cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale, a invocat faptul că în mod eronat s-a dispus angajarea răspunderii solidare, raportat la faptul că nu este îndeplinită condiţia relei-credinţe prevăzută de art. 25 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
În ceea ce priveşte art. 25 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 207/2015, recurenta susţine că prin vânzarea autoturism nu s-a încercat ascunderea activelor debitorului SC _______________ SRL, ci din contră, s-a încercat sporirea veniturilor societăţii, astfel încât să poată fi achitaţi furnizorii, salariaţii şi creanţele fiscale, precum şi alte creanţe ale societăţii. Totodată, vânzarea autoturismului a fost evidenţiată în contabilitatea societăţii, iar din sumele obţinute au fost achitate inclusiv creanţele fiscale, încercându-se depăşirea impasului financiar în care se afla societatea la acel moment.
Recurenta afirmă şi că nu se poate reţine nici existenţa unei legături de cauzalitate între starea de insolvenţă şi înstrăinarea bunurilor, acest lucru rezultând atât din actele contabile ale societăţii, cât şi din raportul administratorului judiciar întocmit în dosarul de insolvenţă nr. 4684/111/2017, în care se reţine că „nu a putut fi identificată nicio persoană dintre cele prevăzute la art. 169 din Legea nr. 85/2014 care să fi cauzat starea de insolvenţă”.
Cu privire la art. 25 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 207/2015, recurenta susţine că nu i se poate reţine reaua-credinţă în ceea ce priveşte neachitarea obligaţiilor fiscale, deoarece societatea debitoare s-a aflat într-un impas financiar, astfel încât a încercat reorganizarea activităţii pentru a putea depăşi această situaţie.
În aceste condiţii, afirmă că a nu există nicio prevedere legală care să impună o anumită ordine de plată a creanţelor societăţii şi că a încercat valorificarea bunurilor mobile aparţinând societăţii, iar din sumele obţinute au fost achitate datoriile societăţii, respectiv obligaţii fiscale, debite la furnizori, salarii, creditare societate etc. Deci, s-a încercat plata creanţelor societăţii cu sumele obţinute din valorificarea bunurilor mobile ale societăţii.
Raportat la situaţia concretă dedusă judecăţii, contrar poziţiei exprimate de instanţa de fond, instanţa de recurs consideră că aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei recurente, existând împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care ridică serioase semne de îndoială faţă de legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se cere, cu atât mai mult cu cât reclamanta a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri doveditoare privind plăţile efectuate către diferiţi creditori de către debitoarea SC _______________ SRL, ulterior datei vânzării autoturismului – 05.05.2016 ( filele 50 şi urm. dosar recurs ).
Prin urmare, în opinia instanţei de recurs, este îndeplinită cerinţa existenţei unui caz bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ urmând ca în cadrul soluţionării litigiului fiscal pe fond să se stabilească, în concret, legalitatea deciziei de angajare a răspunderii solidare, pentru faptele prevăzute de art. 25 alin.2 lit. b şi d din Legea nr. 207/2015 privind C.pr.fisc.
În ceea de priveşte paguba iminentă, instanţa consideră că şi cea de-a doua condiţie necesară suspendării executării actului administrativ, prevăzută de art. 2 lit. ş din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită, punerea în executare a deciziei de impunere fiind în măsură să producă în sarcina reclamantei recurente un prejudiciu material viitor şi previzibil.
Astfel, actul administrativ – decizia de angajare a răspunderii solidare emisă de organul fiscal – este considerat a fi prejudiciabil pentru persoana fizică obligată la plata creanţei fiscale pentru săvârşirea faptelor prevăzute de 25 alin.2 lit. b şi d din Legea nr. 207/2015 privind C.pr.fisc, din moment ce acesteia îi sunt afectate direct drepturile salariale. Prin executarea silită a salariului, al cărui cuantum nu este foarte ridicat, recurentei i s-ar crea o situaţie financiară foarte grea, fiind pusă în imposibilitatea de a achita creditele bancare contractate şi de a-şi acoperi cheltuielile de zi cu zi.
În consecinţă, în baza considerentelor expuse, în baza prevederilor art. 496 Cod procedură civilă, cu raportare la dispoziţiile art. 488 pct. 8 din acelaşi cod, ale art. 2 alin. 1 lit. ş) şi t) şi art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Oradea va admite recursul declarat de recurenta reclamantă ________________________în contradictoriu cu intimatul pârât MFP – ANAF – DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR, împotriva sentinţei nr. 842 din 26.04.2018 pronunţată de Tribunalul Bihor, care va fi casată în totalitate şi rejudecând fondul, va fi admisă cererea formulată de reclamanta ___________________în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Cluj Napoca – A.J.F.P. Bihor şi se va dispune suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 923/31.01.2018, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
ADMITE recursul declarat de recurenta reclamantă _______________cu domiciliul în ________________, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA PRIN ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR cu sediul în ORADEA, DIMITIRIE CANTEMIR, nr. 2B, Judeţ BIHOR, împotriva sentinţei nr. 842 din 26.04.2018 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o casează în tot şi rejudecând fondul :
Admite cererea formulată de reclamanta ________________________în contradictoriu cu pârâta DGRFP Cluj Napoca – AJFP Bihor.
Dispune suspendarea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr.923/31.01.2018, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
D E F I N I T I V Ă .
Pronunţată în şedinţă publică azi 05.11.2018 .
PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
_____________ ____________ ____________ ___________