Cod ECLI ECLI:RO:CAORA:2017:008.001200
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL ORADEA
– SECŢIA A – II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal : 3159
Dosar nr. 5813 /111/CA/2017
DECIZIA nr. 1200 /CA/2018 – R
Şedinţa publică din 26 martie 2018
PREŞEDINTE : _______________- judecător
JUDECĂTOR : ________________
JUDECĂTOR : ________________
GREFIER : ________________
Pe rol fiind soluţionarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă SC ________________SRL cu sediul ales în ___________, în contradictoriu cu intimatul pârât MFP – ANAF – DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA PRIN ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR cu sediul în ORADEA, DIMITRIE CANTEMIR, nr. 2B, Judeţ BIHOR, împotriva sentinţei nr. 3308 din 10.11.2017 pronunţată de Tribunalul Bihor, având ca obiect suspendare executare act administrativ – DISP 634/2017 , DEC 485/2017 , RAP 389/2016.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta reclamantă prin avocat ________________în baza delegaţiei de substituire aflată la fila 127 din dosar, lipsă fiind intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanţei că recursul este legal timbrat cu suma de 100 lei achitată prin chitanţa aflată la fila 104 din dosar, că intimatul pârât a depus la dosar întâmpinare care a fost comunicată, precum şi faptul că recurenta reclamantă a depus la dosar note scrise, după care:
Reprezentanta recurentei reclamante arată că nu are alte excepţii, probleme prealabile sau cereri de formulat. Instanţa, nefiind alte excepţii, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită şi acordă cuvântul asupra acesteia. Reprezentanta recurentei reclamante solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, suspendarea actelor fiscale până la soluţionarea cauzei în fond. Suma rezultată a fost achitată în proporţie de 90%. Practic li se impune de două ori aceeaşi sumă. Societăţile din străinătate avea cod de TVA valid. Societatea recurentă ar putea intra în insolvență, astfel că solicită admiterea cererii de suspendare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL,
D E L I B E R Â N D :
Asupra recursului în contencios administrativ de faţă, constată:
Prin sentinţa nr. 3308 din 10.11.2017 Tribunalul Bihor a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC ………… SRL, J………….., CUI ……….., cu sediul în …………………_, în contradictoriu cu pârâta DGRFP Cluj-Napoca – AJFP Bihor, cu sediul în Oradea, strada Dimitrie Cantemir nr.2B, judeţul Bihor, privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F BH 485/22.08.2017 şi a Dispoziţiei de măsuri nr. 634/21.08.2017, emise de pârâtă. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs SC ________________SRL, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate şi pe cale de consecinţa admiterea cererii de suspendare a actelor administrative fiscale constând în Dispoziţia de măsuri nr. 634/21.08.2017, Decizia de impunere nr. 485/22.08.2017 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 389/22.08.2016, pana la pronunţarea instanţei de fond.
În motivele de recurs a arătat următoarele :
Prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond reţine că în cauza nu este îndeplinită condiţia privitoare la existenta unui caz bine justificat, condiţie necesara pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ-fiscal.
Se retine în sentinţa pronunţata ca : ” în dispoziția de masuri nr. 773/02.07.2014 s-a stabilit doar obligaţia reclamantei de a înregistra în evidenta contabila achiziţiile efectuate de la ________________ SRL ca şi TVA nedeductibil fiscal şi cheltuiala nedeductibila fiscal fara a se stabili valoarea acestor cheltuieli iar în motivarea deciziei de impunere nr. F-BH 485/22.08.2017 s-a arătat ca subscrisa nu s-a conformat obligaţiei de a trata ca şi cheltuieli nedeductibile achiziţiile de bunuri de la societatea ________ SRL, prin rectificarea Declaraţiilor 101 aferente anilor 2012 şi 2013. „.
Contrar celor reţinute de organele fiscale în actul de control precum şi de instanţa de judecata în cuprinsul Sentinţei, recurenta s-a conformat celor dispuse de organele fiscale în cadrul controlului din 2014, astfel:
În urma controlului efectuat în anul 2014, intimata a emis procesul verbal 585/24.06.2014 şi dispoziţia privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscala nr. 773/02.07.2014 prin care ni s-a impus cuprinderea cheltuielilor cu achiziţii de la societatea _________ SRL ca şi cheltuieli nedeductibile fiscal.
Drept urmare, au fost obligaţi sa procedeze la rectificarea Declaraţiei 101 aferenta anului 2012. a Declaraţiei 101 aferenta anului 2013 precum şi a Declaraţiei 710 aferenta trimestrului II 2013.
Recurenta şi-a îndeplinit aceste obligaţii, depunând la organul fiscal declaraţiile solicitate, respectiv:
– D101 rectificativa pentru perioada de raportare 2012 inregistrata sub nr. 54425291/17.07.2014;
– D101 rectificativa pentru perioada de raportare 2013, inregistrata sub nr. 54425293/17.07.2014, si
– declaraţia D710 pentru perioada de raportare 2013, inregistrate sub nr. 54004036/07.07.2014 , având anexate declaraţiile 305 pentru lunile aprilie, mai şi iunie 2013 (trimestrul II2013).
Toate aceste înscrisuri le-a anexat recursului.
În ciuda îndeplinirii obligaţiilor impuse de organele de control în cadrul controlului din anul 2014, cu ocazia controlului desfăşurat în anul 2017, prin actele administrative fiscale contestate se reţin GREŞIT faptul ca. ” Societatea nu a tratat cheltuielile cu achiziţiile de bunuri de la societatea ________________ SRL ca şi cheltuieli nedeductibile prin rectificarea declaraţiei 101 aferenta anului 2012″, respectiv ” nu a depus declaraţia rectificativa 710 aferenta trimestrului II 2013 pentru corecţia de plata aferenta trimestrului II 2013″.( a se vedea pagina 2 din Decizia de impunere 485/22.08.2017).
În continuare, în urma îndeplinirii obligaţilor şi a depunerii declaraţiilor rectificative dupa cum a arătat mai sus, s-a procedat la restabilirea bazei impozabile sens în care:
– s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar în cuantum de 1321 lei, ( a se vedea Declaraţia 101 rectificativa 54425293/17.07.2014 precum şi FISA ROL anexata)
– si un TVA suplimentar de 34645 lei, la care s-au adăugat dobânzi şi penalităţi de întârziere. (a se vedea FISA ROL privind TVA).
Sume de altfel ce au fost reţinute DIN NOU în sarcina recurentei odată cu efectuarea controlului din 2017 ( a se vedea Anexa la Decizia de impunere nr 485/22.08.2017).
Suma de plata stabilita suplimentar în sarcina recurentei împreună cu celelalte datorii bugetare curente au însumat un total general de 57638 lei, eşalonate la plata pe o perioada de 60 luni conform documentelor justificative anexate: „Acord de principiu” nr 22533/05.08.2014 , Referat „A” nr 22533/05.08.2014 precum şi Graficele analitice aferente.
La momentul semnării Acordului, suma de 1321 lei reprezentând impozit pe profit fusese deja achitat, retinandu-se la rubrica impozit -Obligaţie fiscala principala 0 lei. Sumele datorate au fost stabilite în mod corect şi legal în Acordul încheiat intre recurentă şi intimata, astfel încât cele reţinute de instanţa de fond în hotărârea pronunţată sunt netemeinice, respectiv „motivele invocate de subscrisa nu sunt de natura a crea o îndoiala serioasa asupra legalităţii deciziei de impunere F-BH485/22.08.2017 în condiţiile în care în raportul de inspecţie fiscala au fost prezentate cheltuielile nedeductibile stabilite de organul de inspecţie fiscala, motivele de nelegalitate trebuind sa vizeze punctual aceste constatări ale organului de control, respectiv care dintre cheltuielile reţinute de organul fiscal nu ar exista în realitate şi în evidenta contabila a persoanei controlate. „
Din inscrisurile la care a făcut referire rezulta fara putinţa de tăgada ca sumele reţinute în raportul de inspecţie contestat ce fac referire (deocamdată) la relaţia cu _……………__ sunt nelegale şi anume:
– impozit pe profit 2014 (in realitate 2013) în cuantum de 1321 lei;
– taxa pe valoare adăugata 2012 (in realitate 2013) în cuantum de 34644 lei.
Recurenta a făcut dovada dincolo de orice echivoc ca a procedat la rectificarea declaraţiilor astfel cum i-a fost impus în anul 2014 de organele de control şi a procedat la achitarea sumelor aproape în integralitate, eşalonarea fiind inca în curs de executare. (a se vedea fisele ROL anexate).
Concluzionând, recurenta şi-a îndeplinit obligaţiile impuse prin Dispoziţia privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscala nr. 773/02.07.2014, respectiv obligaţia de depunere a declaraţiilor rectificative, dupa cum a arătat, motiv pentru care nu înţelege care este raţiunea organelor de control atunci când în cuprinsul actelor de control din 2017 (contestate) reţin ca, nu şi-a îndeplinit obligaţiile de depunere a aceloraşi declaraţii rectificative.
În atare situaţie, fie intimata este într-o eroare cu privire la cele stabilite în sarcina recurentei, fie are ca unic scop sancţionarea abuziva a societăţii.
Pentru anul 2012 – „in cursul anului 2012 societatea a înregistrat în evidenta contabila în contul de cheltuieli suma totala de 144351 lei constând in cheltuieli cu achiziţii de piese de schimb de la societatea ________________ SRL, societatea cu comportament de tip fantoma iar pentru tranzacţiile cu aceasta societate s-a întocmit şi procesul verbal nr. 585/24.06.2014. Prin dispoziţia de masuri nr. 773/02.07.2014, organele de inspecţie fiscal au dispus societăţii declaraţia rectificativa pentru anul 2012 şi cuprinderea cheltuielilor cu achiziţiile de la societatea ________________ SRL ca şi cheltuieli nedeductibile fiscal.
Societatea nu a tratat cheltuielile cu achiziţiile de bunuri de la societatea ________________ SRL ca şi cheltuieli nedeductibile prin rectificarea declaraţiei 101 aferenta anului 2012″.
În primul rând, în mod greşit se reţin pe anul 2012 ca fiind înregistrate cheltuieli cu achiziţii de piese de schimb de la societatea ________________ SRL în cuantum de 144.351 lei. După cum rezulta şi din Procesul verbal 585/24.06.2014 totalul relaţiilor comerciale cu ________________ pe anii 2012-2013 este de 188.988 lei (TVA inclus) din care 9,991.52 lei pe anul 2012 şi 178996.48 lei pe anul 2013.
În al doilea rând, recurenta a depus declaraţie rectificativa, pe care a anexat-o prezentei, dupa cum am detaliat mai sus.
Tot cu privire la acest aspect, în cuprinsul aceluiaşi raport de inspecţie fiscala, se retine de către organele de control, cu doua paragrafe mai jos ca „Societatea A PROCEDAT la tratarea cheltuielilor cu achiziţiile de bunuri de la societatea ________________ SRL ca şi cheltuieli NEDEDUCTIBLLE doar prin rectificarea declaraţiei 101 aferenta anului 2012”.
Cele doua afirmaţii din cuprinsul actelor de control simt în totala contradicţie şi sunt de natura a crea o îndoială serioasa cu privire la legalitatea raportului de inspecţie fiscala.
Pentru anul 2013 – În cursul trimestrului II 2013 societatea a înregistrat in evidenta contabila în contul de cheltuieli suma totala de 144,352 lei constând în cheltuieli cu achiziţii de piese de schimb de la societatea ________________ SRL, societatea cu comportament de tip fantoma iar pentru tranzacţiile cu aceasta societate s-a întocmit şi procesul verbal nr. 585/24.06.2014. (…) Societatea nu a depus declaraţia rectificativa 710 aferenta trimestrului II 2013 pentru corecţia de plata aferenta trimestrului II 2013 ”
Astfel cum a arătat mai sus, recurenta a depus declaraţiile rectificative pentru anul 2013, atat 101 cat şi 710, sens în care cele susţinute în raportul de inspecţie fiscala sunt de natura a produce o îndoiala serioasa raportat la legalitatea actului de control.
În ceea ce priveşte relaţia comerciala cu societatea ________________ SRL, desfăşura în anul 2013, se retine ca „societatea ________________ SRL este societate cu comportament de tip fantoma şi nu a declarat tranzacţii cu SC ________________SRL ” iar, pentru aceste considerente organul de control a procedat la stabilirea unui debit suplimentar la impozitul de profit de 23.096 lei.
Raportat la cele mai sus enunţate, faptul ca, partenerul comercial nu si-a declarat raporturile comerciale desfăşurate cu subscrisa atesta un comportament inadecvat a acestei societăţi comerciale şi nu a recurentei.
Raportat la cele mai sus evidenţiate ţine sa invoce Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-277/14 care, prin similitudine se aplica şi în cazul de fata. Rezumând, la fel ca şi în situaţia de fata, inspectorii antifraudă ANAF au acuzat contribuabilii controlaţi că au efectuat operaţiuni fictive doar pentru faptul ca furnizorii acestora au un „comportament fiscal inadecvat”. Insa, Curtea s-a pronunţat în sensul ca: ” Dispoziţiile celei de a şasea directive 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/38/CE a Consiliului din 7 mai 2002, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale, precum cea în discuţie în litigiul principal, prin care nu i se recunoaşte unei persoane impozabile dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată datorate sau achitate pentru bunuri care i-au fost livrate pentru motivele că factura a fost emisă de un operator care trebuie considerat, având în vedere criteriile prevăzute de această reglementare, drept un operator inexistent şi că este imposibil să se stabilească identitatea adevăratului furnizor al bunurilor, cu excepţia cazului în care se stabileşte, în raport cu elemente obiective şi fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină nu îi revine, că această persoană impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că livrarea menţionată era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere.”.
În continuare, se retine ca, ________________SRL a efectuat prestări servicii transport pentru firmele ________________şi ________________ care nu deţin un cod valid de TVA. întrucât prestatorul __………………….. SRL nu poate face dovada ca beneficiarii – mai sus menţionaţi ¬sunt persoane impozabile (…) organul de inspecţie fiscala va aplica prevederile 133 alin 5 lit c din L 571/2003 privind Codul Fiscal, respectiv art 278 alin 5 lit c din L 227/2015 privind Codul Fiscale considerând ca serviciul este realizate în beneficiul unei persoane neimpozabile, respectiv a impozitat serviciul la locul unde începe transportul” . ( a se vedea pagina 9 din Decizia de impunere 485/22.08.2017).
Contrar celor reţinute de organele fiscale, partanerii recurentei – ________________şi ________________ – sunt persoane impozabile în sensul legii, pentru următoarele motive:
Conform documentelor anexate la dosar rezulta ca persoanele juridice sunt persoane impozabile, astfel: – ________________, un document prin care se confirma faptul ca clientul este persoana juridica, inregistrata în SUA ca şi plătitor de taxe şi impozite cu nr. _____, cu sediul în …………….., un document prin care se confirma faptul ca clientul este persoana juridica, inregistrata în SUA ca şi plătitor de taxe şi impozite cu nr. _____, cu sediul în ________________, persoana juridica inregistrata în Elveţia_________.
Serviciile de transport prestate de recurentă au fost achitate de către societăţile comerciale mai sus menţionate, sens în care a făcut dovada ca serviciile de transport au fost efectiv prestate, punând la dispoziţia organelor de inspecţie fiscala CMR-urile de unde rezulta locul incarcarii şi descărcării mărfurilor, precum şi extrase de cont din care reiese faptul ca valoarea acestor servicii au fost încasate.
În concluzie, considera ca sunt suficiente probele prin care arată ca aceaste relaţii comerciale au fost desfăşurate cu buna credinţa, ca partenerii sunt persoane impozabile în statele lor de rezidenta, în sensul articolului 269 din Legea 227/2015 şi articolului 127 din Legea 571/2003 iar, pe cale de consecinţa măsura facturării fara TVA este una legala.
Concluzionând, suma de 58.603 lei reprezentând debit suplimentar TVA este imputata în mod incorect.
În completare, Normele metodologice ale articolului 278 alin. (2) stabilesc condiţiile şi locul de impozitare din punct de vedere al TVA pentru acest tip de parteneriat dintre o persoana impozabila stabilita în România şi o persoana impozabila stabilita în afara comunităţii, astfel:
„(7) Serviciile prevăzute la art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de prestatori stabiliţi în România către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi în afara Uniunii Europene sau, după caz, prestate de prestatori stabiliţi în afara Uniunii Europene către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi pe teritoriul României, urmează aceleaşi reguli ca şi serviciile intracomunitare în ceea ce priveşte determinarea locului prestării şi celelalte obligaţii impuse de prezentul titlu, dar nu implică obligaţii referitoare la declararea în declaraţia recapitulativă, conform prevederilor art 325 din Codul fiscal, indiferent dacă sunt taxabile sau dacă beneficiază de scutire de taxă, şi nici obligaţii referitoare la înregistrarea în scopuri de TVA specifice serviciilor intracomunitare prevăzute la art 316 şi 317 din Codul fiscal
(12) Pentru alte servicii decât cele prevăzute la alin. (11), prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către o persoană impozabilă stabilită în afara Uniunii Europene şi care intră sub incidenţa art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, locul prestării nu este considerat a fi în România, dacă prestatorul poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în afara Uniunii Europene. Dacă nu dispune de informaţii contrare, prestatorul poate considera că un beneficiar stabilit în afara Uniunii Europene are statutul de persoană impozabilă:
b) atunci când beneficiarul nu deţine certificatul respectiv, dacă prestatorul dispune de codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului sau de un cod similar atribuit beneficiarului de ţara de stabilire şi utilizat pentru a identifica societăţile ori de orice altă dovadă care să ateste faptul că clientul este o persoană impozabilă şi dacă prestatorul efectuează o verificare la un nivel rezonabil a exactităţii informaţiilor furnizate de beneficiar, pe baza procedurilor de securitate comerciale normale, cum ar fi cele legate de verificarea identităţii sau a plăţii.”
Rezumând, din cele învederate mai sus reiese cu claritate aspectele care sunt de natura a produce o îndoială serioasa a actelor de control.
Cu privire la existenta unui caz bine justificat, Înalta Curte a statuat că pentru constatarea îndeplinirii acestei condiţii, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. (Decizia nr. 442 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 30 ianuarie 2013 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal având ca obiect suspendare act administrativ)
Concluzionând, raportat la cele invederate mai sus, a apreciat ca cele susţinute de către recurentă sunt mai mult decât dovedite prin înscrisurile la care a făcut referire, sens în care apreciază ca este dovedita existenta unu caz bine justificat, cele reţinute de organele de control fiind de natura a produce o îndoială serioasa, ținând cont de îndeplinirea obligaţiilor impuse şi de achitarea în continuare a sumelor datorate conform Acordului.
Sunt îndeplinite şi celelalte condiţii pentru dispunerea suspendării actului administrativ, respectiv:
Formularea unei contestaţii administrative (f. 8-10 dos. de fond) şi dovada depunerii cauţiunii în cuantum 5.888,65 lei (f. 76, 80 dos. de fond).
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, invederează următoarele:
În justificarea acestei condiţii a depus în probatiune (prima instanţa) balanţele de verificare aferente lunilor mai-iunie-iulie de unde reiese în mod evident faptul ca societatea înregistrează cheltuieli lunare de pana la 513.930 lei . Ori, dat fiind nivelul ridicat al cheltuielilor la care se adaugă ratele de achitat către AJFP Bihor în baza eşalonării la plata mai sus menţionate, plata obligaţiilor suplimentare menţionate în cuprinsul Deciziei de impunere ar afecta semnificativ desfăşurarea normala a activităţii societăţii.
Pe de alta parte, în condiţiile în care societatea are deja încheiată o eşalonare de plata cu AJFP Bihor şi dat fiind faptul ca toate bunurile societăţii constau în mijloace de transport luate în leasing, bunuri care nu pot fi ipotecate, subscrisa nu am putea obţine o noua eşalonare de plata.
Analizând toate cele de mai sus, odată ce AJFP Bihor va proceda la poprirea conturilor întreaga activitate ar fi blocata, nu am putea face fata plaţilor către societăţile de leasing, furnizorilor de combustibil, salariilor fapt ce ar cauza incapacitatea de plata şi ulterior, deschiderea procedurii insolventei.
În cele din urma, a solicitat a se avea în vedere ca, din totalul ce i s-a impus la plata prin Decizia de impunere subscrisa a achitat o parte, respectiv suma de 40.000 lei, aratandu-şi bunacredinta în acest sens, diferenţa constând în obligaţiile suplimentare de plata ce fac obiectul contestaţiei (plângerii prealabile).
În drept a invocat prevederile art. 14-15 din Legea 554/2004, art. 75, 84, 87, 114, 133, 159, 161 din Legea 85/2014, precum şi orice alte prevederi legale în materie.
Intimatul MFP – ANAF – DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA PRIN ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului promovat de reclamanta, menţinerea sentinţei nr. 3380/CA/10.11.2017 pronunatata de Tribunalul Bihor în prezentul dosar în sensul respingerii cererii de suspendare, pentru următoarele motive:
Sentinţa nr. 3380/CA/10.11.2017 pronunatata de Tribunalul Bihor prin care s-a respins cererea de suspendare promovata de recurenta este temeinica şi legala.
Potrivit prevederilor art.278 din Legea nr.207/2015, privind Codul de procedura fiscala „(1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. „
Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în limitele prevăzute de lege.
Asa cum reiese din textul legal invocat, pentru a se încuviinţa suspendarea executării actului administrativ, reclamantul este obligat sa depună cauţiunea în cuantumul stabilit de instanţa.
Prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucura actul administrativ determina principiul executării acestuia din oficiu. Este cunoscut faptul ca actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrara unei bune ordini juridice, intr-un stat de drept şi o democraţie constituţionala.
În consecinţa, suspendarea actului administrativ ca operaţie juridica de întrerupere vremelnica a efectului acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu (executio ex officio).
Potrivit prevederilor art.14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „in cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o data cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămata poate sa ceara instanţei competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ pana la pronunţarea instanţei de fond.”
Asa cum rezulta din articolul amintit mai sus, suspendarea executării actului administrativ fiscal trebuie sa fie bine justificata.
Însă aspectele invocate de către reclamant în cererea formulata nu sunt în măsura sa justifice suspendarea executării actelor administrative emise de către Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Cluj Napoca – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor.
Mai mult, motivele invocate de reclamant vizează în fapt fondul cauzei, respectiv nelegalitatea actelor ce fac obiectul cererii de suspendare.
Susţinerile reclamantului privind nelegalitatea actelor administrative nu pot fi primite sub pretextul ca se tinde la înfăţişarea cazului bine justificat, întrucât prezenta cauza nu are ca obiect stabilirea legalităţii actului administrativ fiscal. Pana la anularea de către o instanţa judecătoreasca, actele administrative se bucura de prezumţia de legalitate.
În caz contrar, s-ar anticipa soluţia ce va fi data pe fondul cauzei, ajungându-se la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art.14 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Pentru conturarea cazului temeinic justificat care sa impună suspendarea unui act administrativ, instanţa trebuie sa procedeze la verificarea doar a acelor împrejurări vădite de fapt si/sau de drept care au capacitatea sa producă o îndoială serioasa asupra prezumţiei de legalitate de care se bucura un act administrativ.
Susţinerile reclamantului cu privire la nelegalitatea actelor administrative nu pot fi primite sub pretextul ca se tinde la înfățișarea cazului bine justificat.
Executarea silita a obligaţiilor fiscale stabilite prin actele administrative fiscale ajunse la scadenta nu reprezintă un caz bine justificat în accepţiunea legiuitorului.
De asemenea, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce tin de legalitatea unui act întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acţiuni în anulare.
Îndoiala serioasa asupra legalităţii actului trebuie sa rezulte cu uşurinţa şi în urma unei cercetări sumare a aparentei dreptului, îndoieli care sa răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ.
Înalta Curte a statuat prin Decizia nr. 442 din 30 ianuarie 2013 pronunţata în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect suspendare act administrativ ca, pentru constatarea îndeplinirii acestei condiţii, instanţa nu trebuie sa procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie sa-si limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt si/sau de drept care au capacitatea sa producă o îndoiala serioasa asupra prezumţiei de legalitate de care se bucura un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/si de drept care sunt de natura sa producă o îndoiala serioasa cu privire la legalitatea unui act administrativ (reţinute şi de Înalta Curte în jurisprudenta sa constanta) ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competentei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstitutionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importanta a actului administrativ în calea recursului administrativ.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezulta ca noţiunea de paguba iminenta are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistenta în cazul de fata.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, aceasta este definita de art.2 alin. 1 lit.ş din Legea nr.554/2004 drept prejudiciu material şi viitor, dar previzibil cu evidenta sau, după caz, perturbarea previzibila grava a funcţionarii unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Suspendarea executării, potrivit caracterului sau se justifica sub acest aspect numai daca actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anularii actului, condiţie care nu este îndeplinita în cauza.
Astfel, executarea unui act administrativ nu poate fi considerata prin ea însăși producătoare a unei pagube iminente, cu atât mai mult cu cat nu rezulta din actele depuse de reclamanta ca aceasta vătămare este ireparabila pentru reclamanta.
Iminenta producerii pagubei nu se prezuma, ea trebuie dovedita de persoana lezata, îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminenta presupune existenta unor dovezi care sa o probeze, simplele afirmaţii în acest sens fiind lipsite de relevanta.
În drept a invocat dispoziţiile legale la care a făcut referire în întâmpinare.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa apreciază recursul declarat de recurenta SC ________________ SRL ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia de impunere nr. F-BH 485/22.08.2017, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. F-BH 389/22.08.2017, pârâta AJFP Bihor a stabilit în sarcina reclamantei SC _……….._SRL, obligaţia de a achita suplimentar impozit pe profit în cuantum de 41.157 lei, pentru perioada 01.10.2011-31.12.2016, şi TVA în valoare de 97.708 lei pentru perioada 01.10.2011-31.03.2017.
În motivarea deciziei de impunere şi a raportului de inspectie fiscală, privitor la impozitul pe profit, s-a arătat, în esenţă, că în perioada 2012-2014 reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii de piese de schimb şi anvelope pentru autovehicule de la societăţile ________________ SRL şi ________________ SRL, care au un comportament de tip fantomă. Cu privire la achiziţiile de la ________________ SRL a fost încheiat procesul verbal nr. 585/24.06.2014, iar în ceea ce priveşte achiziţiile de la societatea ________________, au fost calificate de organul fiscal ca fiind nedeductibile întrucât administratorul reclamantei nu a putut preciza numele persoanei cu care a luat legătura din partea societăţii care are un comportament de tip fantomă. S-a mai reţinut că în perioada 2014 şi 2016 reclamanta a declarat eronat în declaraţia 101 recuperarea unor pierderi fiscale în condiţiile în care din declaraţiile 101 privind impozitul pe profit anterioare rezultă că pierderile fiscale au fost acoperite integral. A fost stabilită suplimentar în sarcina reclamantei taxa pe valoare adăugată în cuantum total de 97.708 lei, din care suma de 39.105 lei reprezentând TVA care a fost dedusă în baza facturilor privind achiziţiile de la societăţile ________________ SRL şi ________________ SRL, iar suma de 58603 lei reprezentând TVA aferentă unor facturi emise de reclamantă pentru prestări de servicii de transport efectuate către parteneri care nu deţin cod valid de TVA (______, ________ şi ___________).
În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunţarea instanţei de fond.
Cazul bine justificat implică existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu (art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/ 2004), iar paguba iminentă constă, potrivit art. 2 lit. ş din Legea nr. 554/ 2004 într-un prejudiciu material viitor, dar previzibil şi evident, sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii pagubei iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu, în dreptul administrativ român operează prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituţia suspendării unui act administrativ reprezintă creaţia legislativă în baza căreia judecătorul investit cu soluţionarea unei astfel de cauze apreciază tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ până la soluţionarea cauzei, dată la care este consfinţită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
Dispoziţiile legii contenciosului administrativ permit adoptarea unor măsuri de conservare, care se justifică în acele situaţii în care executarea actului cu privire la care există o îndoială serioasă ar fi de natură să producă o pagubă iminentă. În acest fel se asigură un echilibru în procesul executării actelor administrative şi respectarea garanţiilor de echitate pentru cetăţeni, intenţia legiuitorului fiind aceea de a pune la dispoziţia acestora din urmă mijloace eficace prin care să-şi protejeze provizoriu drepturile şi interesele sale legitime.
În cadrul procedurii suspendării de executare nu se poate face o analiză aprofundată a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii, pentru a nu se prejudicia fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept care ar putea crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ se limitează la dimensiunea formală a acestuia.
În speţă, instanţa de fond a apreciat că motivele invocate de reclamantă nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii deciziei de impunere nr. F-BH 485/22.08.2017 în condiţiile în care în raportul de inspecţie fiscală au fost prezentate cheltuielile nedeductibile stabilite de organul de inspecţie fiscală (anexa nr. 2 a raportului), motivele de nelegalitate trebuind să vizeze punctual aceste constatări ale organului de control, respectiv care dintre cheltuielile reţinute de organul fiscal nu ar exista în realitate şi în evidenţa contabilă a persoanei controlate. Tribunalul a avut în vedere faptul că în dispoziţia de măsuri nr. 773/02.07.2014 s-a stabilit doar obligaţia reclamantei de a înregistra în evidenţa contabilă achiziţiile efectuate de la ________________ SRL ca şi TVA nedeductibil fiscal şi cheltuială nedeductibilă fiscal, fără a se stabili expres valoarea acestor cheltuieli, iar în motivarea deciziei de impunere nr. F-BH 485/22.08.2017 s-a arătat că reclamanta nu s-a conformat obligaţiei de a trata ca şi cheltuieli nedeductibile achiziţiile de bunuri de la societatea ________________ SRL, prin rectificarea Declaraţiilor 101 aferente anilor 2012 şi 2013.Totodată, instanţa de fond a constatat că din actele dosarului nu rezultă că reclamanta a achitat o parte din taxa pe valoare adăugată şi impozitul pe profit recalculate ca urmare a reconsiderării ca fiind nedeductibile a cheltuielilor cu achiziţiile de la societatea ________________ SRL, efectuate în perioada 2013-2014.
Contrar celor reţinute de tribunal, Curtea de Apel Oradea consideră că este îndeplinită în cauză condiţia cazului bine justificat, în sensul cerut de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta recurentă, în susţinerea cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale, a invocat faptul că şi-a îndeplinit obligaţiile impuse prin Dispoziţia privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 773/02.07.2014, respectiv obligaţia de depunere a declaraţiilor rectificative, motiv pentru care nu înţelege care este raţiunea organelor de control atunci când în cuprinsul actelor de control din 2017 (contestate) reţin că nu şi-a îndeplinit obligaţiile de depunere a aceloraşi declaraţii rectificative.
Astfel, în urma controlului efectuat în anul 2014, intimata a emis Procesul verbal 585/24.06.2014 şi Dispoziţia privind masurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 773/02.07.2014 prin care i s-a impus recurentei cuprinderea cheltuielilor cu achiziţii de la societatea ________________ SRL ca şi cheltuieli nedeductibile fiscal.
Drept urmare, recurenta a fost obligată să procedeze la rectificarea Declaraţiei 101 aferenta anului 2012, a Declaraţiei 101 aferenta anului 2013, precum şi a Declaraţiei 710 aferenta trimestrului II2013. Aceasta susţine că şi-s îndeplinit aceste obligaţii, depunând la organul fiscal declaraţiile solicitate, respectiv:
-D101 rectificativa pentru perioada de raportare 2012 înregistrată sub nr. 54425291/17.07.2014;
-D101 rectificativa pentru perioada de raportare 2013, înregistrată sub nr. 54425293/17.07.2014, si
-Declaraţia D710 pentru perioada de raportare 2013, înregistrată sub nr. 54004036/07.07.2014 , având anexate declaraţiile 305 pentru lunile aprilie, mai şi iunie 2013 (trimestrul II2013).
În continuare, în urma îndeplinirii obligaţilor şi a depunerii declaraţiilor rectificative, sa procedat la restabilirea bazei impozabile sens în care:
-s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar în cuantum de 1321 lei, ( Declaraţia 101 rectificativă 54425293/17.07.2014 precum şi FISA ROL anexată)
-si un TVA suplimentar de 34645 lei, la care s-au adăugat dobânzi şi penalităţi de intarziere. ( FISA ROL privind TVA).
Recurenta susţine că aceste sume au fost reţinute din nou în sarcina societăţii odată cu efectuarea controlului din 2017, conform Anexei la Decizia de impunere nr. 485/22.08.2017. Suma de plată stabilită suplimentar în sarcina societăţii, împreună cu celelalte datorii bugetare curente au însumat un total general de 57638 lei, eşalonate la plata pe o perioadă de 60 luni conform documentelor justificative anexate: „Acord de principiu” nr. 22533/05.08.2014 , Referat „A” nr. 22533/05.08.2014 precum şi Graficele analitice aferente. La momentul semnării Acordului, suma de 1321 lei reprezentând impozit pe profit fusese deja achitat, retinându-se la rubrica impozit – Obligaţie fiscală principala 0 lei.
Recurenta susţine că sumele datorate au fost stabilite în mod corect şi legal în Acordul încheiat cu intimata, astfel încât cele reţinute de instanţa de fond în hotărârea pronunţată sunt netemeinice, respectiv „motivele invocate de reclamantă nu sunt de natură a crea o îndoială serioasa asupra legalităţii deciziei de impunere F-BH485/22.08.2017 în condiţiile în care în raportul de inspecţie fiscala au fost prezentate cheltuielile nedeductibile stabilite de organul de inspecţie fiscala, motivele de nelegalitate trebuind să vizeze punctual aceste constatări ale organului de control, respectiv care dintre cheltuielile reţinute de organul fiscal nu ar exista în realitate şi în evidenta contabilă a persoanei controlate. ”
Prin urmare, societatea recurentă afirmă că a făcut dovada dincolo de orice echivoc ca a procedat la rectificarea declaraţiilor, astfel cum ne-a fost impus în anul 2014 de organele de control şi că a procedat la achitarea sumelor aproape în integralitate, eşalonarea fiind încă în curs de executare, aspect care reiese din fisele ROL anexate.
Recurenta invocă şi faptul că în mod greşit se reţin pe anul 2012 ca fiind înregistrate cheltuieli cu achiziţii de piese de schimb de la societatea ___________ SRL în cuantum de 144.351 lei, deoarece după cum rezultă şi din Procesul verbal 585/24.06.2014, totalul relaţiilor comerciale cu ________________ pe anii 2012-2013 este de 188.988 lei (TVA inclus) din care 9,991.52 lei pe anul 2012 şi 178.996.48 lei pe anul 2013.
De asemenea, susţine că a depus declaraţie rectificativă, precum şi că, în cuprinsul aceluiaşi raport de inspecţie fiscală, se retine eronat de către organele de control, că „Societatea a procedat la tratarea cheltuielilor cu achiziţiile de bunuri de la societatea ________________ SRL ca şi cheltuieli nedeductibile doar prin rectificarea declaraţiei 101 aferenta anului 2012”. Cele doua afirmaţii din cuprinsul actelor de control sunt, în opinia recurentei, în totală contradicţie şi sunt de natura a crea o îndoială serioasă cu privire Ia legalitatea raportului de inspecţie fiscala.
Pentru anul 2013, recurenta susţine că a depus declaraţiile rectificative, atât 101 cât şi 710, sens în care cele susţinute în raportul de inspecţie fiscala sunt de natura a produce o îndoiala serioasa raportat la legalitatea actului de control.
În ceea ce priveşte relaţia comercială cu societatea ________________ SRL, desfăşurată în anul 2013, pârâta intimată a reţinut că „societatea ________________ SRL este societate cu comportament de tip fantomă şi nu a declarat tranzacţii cu SC ________________SRL ” iar, pentru aceste considerente organul de control a procedat la stabilirea unui debit suplimentar la impozitul de profit de 23.096 lei.
Raportat la cele mai sus enunţate, recurenta susţine că faptul că partenerul comercial nu si-a declarat raporturile comerciale desfăşurate cu societatea atestă un comportament inadecvat a acestei societăţi comerciale şi nu al ei, invocând în acest sens Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-277/14, în care Curtea s-a pronunţat în sensul că: ” Dispoziţiile celei de A şasea directive 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/38/CE a Consiliului din 7 mai 2002, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale, precum cea în discuţie în litigiul principal, prin care nu i se recunoaşte unei persoane impozabile dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată datorate sau achitate pentru bunuri care i-au fost livrate pentru motivele că factura a fost emisă de un operator care trebuie considerat, având în vedere criteriile prevăzute de această reglementare, drept un operator inexistent şi că este imposibil să se stabilească identitatea adevăratului furnizor al bunurilor, cu excepţia cazului în care se stabileşte, în raport cu elemente obiective şi fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină nu îi revine, că această persoană impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că livrarea menţionată era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere.”
De asemenea, contrar celor reţinute de organele fiscale, recurenta afirmă că partenerii săi – _____________şi _____________ – sunt persoane impozabile în sensul legii, pentru următoarele motive:
Conform documentelor anexate la dosar, în opinia recurentei, persoanele juridice sunt persoane impozabile în statele lor de rezidenţă, în sensul articolului 269 din Legea 227/2015 şi articolului 127 din Legea 571/2003 iar, pe cale de consecinţă măsura facturării fără TVA este una legală, astfel:
-______________, un document prin care se confirmă faptul că clientul recurentei este persoană juridică, înregistrata în SUA ca şi plătitor de taxe şi impozite cu nr. ……………, cu sediul în …………….,
– ____________ un document prin care se confirmă faptul că clientul recurentei este persoană juridică, înregistrată în SUA ca şi plătitor de taxe şi impozite cu nr. ………., cu sediul în ………………
-_____________, persoană juridică înregistrată în Elveţia, ……………………….
Recurenta invocă faptul că serviciile de transport prestate au fost achitate de către societăţile comerciale mai sus menţionate, sens în care a făcut dovada că serviciile de transport au fost efectiv prestate, punând la dispoziţia organelor de inspecţie fiscala CMR-urile de unde rezultă locul încărcării şi descărcării mărfurilor, precum şi extrase de cont din care reiese faptul că valoarea acestor servicii au fost încasate.
Raportat la situaţia concretă dedusă judecăţii, contrar poziţiei exprimate de instanţa de fond, instanţa de recurs consideră că aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei recurente, existând împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care ridică serioase semne de îndoială faţă de legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se cere.
Prin urmare, în opinia instanţei de recurs, este îndeplinită cerinţa existenţei unui caz bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ urmând ca în cadrul soluţionării litigiului fiscal pe fond să se stabilească, în concret, dacă obligaţiile fiscale impuse în sarcina recurentei reclamante prin actele administrativ fiscale contestate au fost corect reţinute.
În ceea de priveşte paguba iminentă, instanţa consideră că şi cea de-a doua condiţie necesară suspendării executării actului administrativ, prevăzută de art. 2 lit. ş din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită, punerea în executare a deciziei de impunere fiind în măsură să producă în sarcina reclamantei recurente un prejudiciu material viitor şi previzibil.
Măsurile de executare silită prin poprire ar determina un veritabil blocaj financiar, deoarece societatea efectuează încasări şi plăţi exclusiv prin bancă, precum şi imposibilitatea plăţii angajaţilor.
În justificarea acestei condiţii, recurenta a depus în probaţiune balanţele de verificare aferente lunilor mai-iunie-iulie de unde reiese că societatea înregistrează cheltuieli lunare de până la 513.930 lei. Astfel, dat fiind nivelul ridicat al cheltuielilor la care se adaugă ratele de achitat către AJFP Bihor în baza eşalonării la plata mai sus menţionate, plata obligaţiilor suplimentare menţionate în cuprinsul Deciziei de impunere ar afecta semnificativ desfăşurarea normală a activităţii societăţii.
Pe de altă parte, în condiţiile în care societatea recurentă are deja încheiată o eşalonare de plată cu AJFP Bihor şi dat fiind faptul că toate bunurile societăţii constau în mijloace de transport luate în leasing, bunuri care nu pot fi ipotecate, recurenta nu ar mai putea obţine o noua eşalonare de plată. Drept urmare, în situaţia în care AJFP Bihor va proceda la poprirea conturilor, întreaga activitate a societăţii ar fi blocată, nu ar putea face faţă plaţilor către societăţile de leasing, furnizorilor de combustibil, salariilor, fapt ce ar cauza incapacitatea de plată şi ulterior, deschiderea procedurii insolvenţei.
Instanţa de recurs reţine şi faptul că din totalul ce i s-a impus la plată prin Decizia de impunere – 138.865 lei, recurenta a achitat o parte, respectiv suma de 40.000 lei, diferenţa constând în obligaţiile suplimentare de plată ce fac obiectul contestaţiei (plângerii prealabile).
În consecinţă, în baza considerentelor expuse, în baza prevederilor art. 496 Cod procedură civilă, cu raportare la dispoziţiile art. 488 pct. 8 din acelaşi cod, ale art. 2 alin. 1 lit. ş) şi t) şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Oradea va admite recursul declarat de recurenta reclamantă SC ________________SRL în contradictoriu cu intimatul pârât MFP – ANAF – DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA PRIN ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR, împotriva sentinţei nr. 3308 din 10.11.2017 pronunţată de Tribunalul Bihor, care va fi casată în totalitate şi rejudecând fondul, va fi admisă cererea formulată de reclamanta SC ________________SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Cluj Napoca – A.J.F.P. Bihor şi se va dispune suspendarea executării Dispoziţiei de măsuri nr.634/21.08.2017, a Deciziei de impunere nr.485/22.08.2017 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr.389/22.08.2016, emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
ADMITE recursul declarat de recurenta reclamantă SC ________________SRL cu sediul ales în ________________, în contradictoriu cu intimatul pârât MFP – ANAF – DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA PRIN ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR cu sediul în ORADEA, DIMITRIE CANTEMIR, nr. 2B, Judeţ BIHOR, împotriva sentinţei nr. 3308 din 10.11.2017 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o casează în totalitate şi rejudecând fondul :
Admite cererea formulată de reclamanta SC ________________SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Cluj Napoca – A.J.F.P. Bihor.
Dispune suspendarea executării Dispoziţiei de măsuri nr.634/21.08.2017, a Deciziei de impunere nr.485/22.08.2017 şi a raportului de Inspecţie Fiscală nr.389/22.08.2016, emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Fără cheltuieli de judecată.
D E F I N I T I V Ă .
Pronunţată în şedinţă publică azi 26.03.2018 .
PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER _______________ ________________ ________________ ________________