Cod ECLI ECLI:RO:JDORA:2018:001.002495
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
– SECŢIA CIVILĂ
„Operator de date cu caracter personal 3161”
Dosar nr. 17830/27112017
SENTINŢA NR. 2495/2018
Şedinţa publică din data de 19 aprilie 2018
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE – _________
GREFIER -_________
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniştii formulată de către reclamanta S.C. _________ S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. _________S.R.L., având ca obiect pretenţii.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Constată că fondul cauzei s-a dezbătut la data de 29.03.2018, mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă întocmită cu respectiva ocazie, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre şi prin care s-a amânat pronunţarea pentru data de 11.04.2018 şi respectiv data de astăzi, în vederea deliberării.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei de fală, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea pe data de 08.11.2017, sub Dosarul nr. 17830/271/2017, reclamanta S.C. _________ S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. _________S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să se dispună obligarea paratei la plata debitului în cuantum de 107.672,55 lei, compus din: 93.684,50 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 141104.09.2017 constând in penalităţi de întârziere aferente facturilor fiscale nr. 115/27.04.2016, 117/30.05.2016, 118/28.06.2016, 120/29.07.2016, calculate de la scadenta si pana la plata efectiva, conform contractului; 1. 797,31 lei reprezentând dobânda legala aferenta facturilor fiscale nr. 116/26.05.2016, 123/05.09.2016, 125/27.09.2016, calculate de la scadenta fiecărei facturi fiscale si pana la data plaţii; 12.190,74 lei reprezentând cheltuieli de judecata ocazionate de soluţionarea Dosarului nr. 5072/11112017; cu cheltuieli de judecata constând in taxa de timbru si onorariu avocat.
În motivarea în fapt a acţiunii, s-a arătat că, între părţi s-au desfăşurat relaţii comerciale in baza Contractelor nr. 417/05.08.2016 si m. 11/15.01.2016.
Reclamanta arată că şi-a îndeplinit in mod corespunzător obligaţiile contractuale si, cu toate ca debitul facturat a fost acceptat de către debitoare, aceasta, in mod neîntemeiat, nu si-a îndeplinit la termen obligaţiile de plata asumate.
In prima faza, reclamanta a notificat debitoarea (recepţionată la 04.08.2017) cu privire la plata sumei existente (atunci) în sold, respectiv suma de 225.487,96 lei, debit aferent facturilor fiscale m. 115/27.04.2016, m. 116/26.05.2016, m. 117/30.05.2016, m. 118/28.06.2016, m. 120/29.07.2016, m. 123/05.09.2016 si m. 125/27.09.2016.
Prin răspunsul la notificare din data de 18.08.2017, debitoarea întelege sa conteste debitul pretins. Cu toate acestea, tot la aceasta data, 18.08.2017, înţelege sa achite parte din debit, respectiv suma de 31.399,90 lei.
Văzând comportamentul debitoarei care, în opinia reclamantei, urmărea de fapt, tergiversarea in continuare a plaţilor si dat fiind faptul ca, creanţa pretinsa nu prezenta urme de indoiala privind certitudinea, lichiditatea si exigibilitatea sa, a prezumat faptul ca, in spatele acestui refuz sta insuficienta fondurilor băneşti, motiv pentru care reclamanta arată că a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.
In urma cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, parata a achitat întreg debitul principal pretins. Drept urmare, in dosarul nr. 5072/111/2017 reclamanta a formulat cerere de renunţare la judecata, urmând ca debitul accesoriu sa-l pretindă pe cale separata.
Prin urmare, în opinia reclamantei este neîndoielnic faptul ca parata a recunoscut debitul de la bun început, avea fondurile necesare achitării lui, insa, in speranţa arnânării plaţilor, a refuzat plata debitelor pretinse la termen.
Dat fiind că debitul principal a fost achitat la mai bine de 1 an de la scadenta facturilor emise de reclamantă, situaţie care a creat la nivel de societate dezechilibre financiare, reclamanta, la rândul său, fiind obligată din culpa acestui partener sa amâne plăţile către fumizorii săi si sa întârzie plata salariilor, apreciază că este îndreptăţită să solicite în conformitate cu prevederile legale si contractuale, plata penalităţilor contractuale de intarziere pentru facturile întocmite in baza contractului de lucrări nr. 11/15.01.2016; plata dobânzii legale pentru facturile nr. 116, 123, 125 şi cheltuieli de judecata.
Referitor la penalităţile de întârziere, conform art. 7 teza a doua din Contract: „Pentru nerespectarea termenelor de plata prevăzute la art. 3 achizitorul va plaţi penalităţi de O, 1% pe zi de intarziere la suma datorata” .
Reclamanta arată că a întocmit factura nr. 141/04.09.2017 pentru suma de 93.684,50 lei, reprezentând penalităţi de întarziere calculate conform prevederilor contractuale, de la scadenta obligaţiei de plata si pana la plata efectiva a debitului. Aceasta factura a fost comunicata paratei, care a transmis reclamantei Notificarea nr. 461/11.09.2017 prin care le-a restituit factura ce face obiectul cauzei, cu menţiunea ,,refuz de plata”, pe motiv ca, in conformitate cu prevederile contractuale, plata situaţiilor de lucrări se va face in limita asigurării finanţării lucrărilor de către beneficiar.
Ulterior, reclamanta arată că a restituit paratei originalul facturii fiscale ŞI l-a comunicat paratei faptul ca, potrivit prevederilor art. 3 din contract, scadenta obligaţiei de plata era la 28 de zile de la data primirii facturilor de către parata si doar emiterea facturii fiind condiţionata de asigurarea finanţării din partea beneficiarului lucrării.
Concluzionând, aspectele invocate de aceasta nu sunt de natura sa inlature obligaţia sa de plata a penalităţilor contractuale.
Parata nu i-a răspuns la aceasta adresa, nu a restituit originalul facturii fiscale, insa nici nu a procedat la plata contravalorii facturii nT. 141/04.09.2017.
Având in vedere faptul ca facturile nr. 115, 117, 118 si 120 au fost recepţionate de parata, fara a fi contestate, aceasta avea obligaţia contractuala de a le achita in termen de 28 de zile de la primire. Pentru nerespectarea acestei obligatii, parata si-a asumat obligaţia de a plaţi penalităţi de întârziere de O, I % pe zi de intarziere calculate la suma datorata.
Referitor la dobanda legală, cu privire la facturile facturile 116, 123 si 125, scadenta obligaţiei de plata a fost stabilita conform art. 3 alin. 3 lit. a din Legea nr. 72/2013 potrivit cărora „daca termenul de plata nu a fost prevăzut in contract, dobânda penalizatoare curge de la următoarele termene: a) după 30 zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei asemenea cereri echivalente de plata.
Totodată, reclamanta solicită şi cheltuieli de judecată, ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, precum şi a Dosarului nr. 5072/111/2017, avand ca obiect cererea de deschidere a procedurii insolvenţei.
In prezenta speţa, parata era de drept in intarziere si, suplimentar, a si fost pusa in intarziere prealabil pornirii fiecărui proces, atât referitor la dosarul 50721111/2017, precum si la prezentul dosar.
In ceea ce priveşte dosarul 5072/111/2017, aceasta a inteles sa achite debitul principal doar ulterior introducerii cererii de deschidere a procedurii insolventei. în ceea ce priveşte prezentul dosar, la fel, ignorând notificările reclamantei de plata, parata nu a inteles sa achite contravaloarea penalităţilor de întarziere pretinse, motiv pentru care au formulat prezenta cerere.
In drept, a invocat art. 1523, 1350, 1535 Cod civil, Legea nr. 72/2013, art. 194,451, 453,454 Cod proc. Civ.
La data de 04.01.2018, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare În judecată ca nefondată.
Pentru a demonstra vădita netemeinicie a pretenţiilor formulate, parata arată faptul că debitul principal la care s-au calculat ulterior penalităţi rezultă dintr-un raport contractual desfăşurat În baza contractului de lucrări nr. 417 din 05.08.2016 şi a contractului de lucrări nr.11 din 15.01.2016.
Pârâta arată că a contestat cu vehemenţă Întreaga creanţă pretinsă de reciamantă, invocându-se prin prisma art. 1.556 şi urm. C. civ, excepţia de neexecutare a contractului. Cu toate acestea societatea reclamantă, cu rea credinţă, a uzat de dispoziţiilor legii insolvenţei ca instrument de presiune pentru recuperarea pretinsei creanţei, săvârşind chiar un abuz de drept.
Prin cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă formulată Împotriva _________SRL, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. 5072/111/2017, pârâta consideră că s-a Încercat exclusiv forţarea sa la achitarea unor datorii inexistente sau cel puţin contestabile.
Apreciază că reclamanta a apelat la procedura evăzută de Legea 85/2014 În detrimentul procedurii de drept comun, pentru a evita un efort financiar prin plata taxei judiciare de timbru şi pentru a evita administrarea unei probaţiuni inconveniente pentru cel care formulează pretenţia.
Pârâta arată că, prin formularea unei cereri de deschidere a procedurii, situaţia societăţii a fost extrem de neplăcută, dosarul a creat o reacţie nefavorabilă din partea partenerilor contractuali care, la rândul lor, au exercitat o presiune netrebuincioasă asupra motivului existenţei cererii de deschiderea a procedurii, creând În mediul de afaceri o imagine nefavorab lă asupra societăţii prin simplul fapt al existenţei dosarului.
Astfel, În aceste condiţii În vederea itării oricăror repercusiuni neplăcute În relaţiile contractuale ale societăţii pârâte şi pentru a Înlătura pata de imagine creată de existenţa unui dosar având ca obiect cererea de deschidere a procedurii, rară a putea fi consid rată o recunoaştere, de Îndată ce dosarul nr. 5072/11112017 s-a Înregistrat (22.08.2017), pârâta arată că a procedat la plata pretinsei creanţe, prin ordinul de plată nr. 895/24.08.2017.
Pârâta invocă inexistenţa datoriei, astfel, În primul rând, invocând principiul accesorium sequitur principale, consideră că inexistenţa debitului principal care, deşi achitat, a fost nedatorat, conduce la inexistenţa accesoriilor, adică a penalităţilor pretinse.
Pârâta arată că a contestat creanţa pretinsă, Încă de la momentul la care i s-a solicitat plata acestor sume de bani, întrucât a invocat excepţia de neexecutare a contractului şi chiar o răspundere civilă contractuală.
Apreciază că, În fapt, lucrările au fost executare defectuos. Măsurătorile de nivel au trebuit refăcute de către pârâta, executantul nu a prezentat personal specializat În vederea efectuării măsurătorilor, nu a prezentat o situaţie pontaj pentru utilajele folosite .
Obligaţia de plată a unei sume de bani, confonn contractului, rezultă numai din pontaje acceptate si avizate de ambele părţi, ori societatea _________ SRL nu a oferit executarea obligaţiilor, emiţând facturile fără a avea temei contractual.
Astfel, de la momentul la care _________ SRL a „finalizat” lucrările de amenajare, până la momentul predării finale către beneficiar au trecut aprox. 6 (şase) luni, timp în care _________SRL a fost nevoită să reia lucrările prestate de rec1amantă, întrucât acestea erau executate defectuos.
Neplata facturilor emise este o atitudine justificată a societăţii _________SRL, fiind fundamentată pe neexecutarea şi/sau executarea defectuoasă a obligaţiilor contractuale ce reveneau societăţii _________ SRL.
Totodată, subliniază faptul că, în opinia pârâtei, nu au curs zile de întârziere întrucât creanţa nu era exigibilă prin raportare la art. 3 din contractul nr. II din data deI5.01.2016. Astfel, prin prisma prevederilor art. 3 din contract, contractorul general _________SRL va plăti subcontractorului _________ SRL, lunar, în termen de 28 zile de la primirea facturii contravaloarea situaţiilor de lucrări executate în perioada respectivă, însă emiterea facturii va fi condiţionată de asigurarea finanţării din partea beneficiarului Administraţia Imobiliară Oradea, în prezent Municipiul Oradea şi, totodată, plata situaţiilor de lucrări se va face în limita asigurării finanţării lucrărilor de către beneficiar Administraţia Imobiliară Oradea, în prezent Municipiul Oradea.
Rezultă, aşadar, faptul că pârâta avea obligaţia de plată a preţului doar în urma situaţiilor executate de societatea _________ SRL, condiţionat de asigurarea finanţării şi numai în limita acestei finanţări.
Totodată, punctează faptul că beneficiarul Administraţia Imobiliară Oradea, in prezent Municipiul Oradea, nu a efectuat decontarea lucrărilor în tennen, iar în acest sens, prin prisma dispoziţiilor contractuale de la art. 3 mai sus invocate, pârâta nu avea obligaţia de plată a preţului, acesta nefiind scadent.
În ceea ce priveşte pretenţiile constând în cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea Dosarului nr. 5072/111/2017, acesta a fost soluţionat definitiv de către Tribunalul Bihor prin sentinţa nr. 921 din data de 05.10.2017, prin care, în temeiul art. 406 alin. 6 Cod pr.civ., ia act de renunţarea la judecarea cererii fonnulate de către creditoarea _________ SRL împotriva debitoarei SC _________SRL, privind deschiderea procedurii insolvenţei. Astfel, în condiţiile art. 406 alin. (3) dacă renunţarea s-a racut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe rec1amant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
Rezultă, aşadar, faptul că singura persoană îndreptăţită la a pretinde cheltuielile de judecată ocazionate de litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. 5072/11112017 este _________SRL, pretenţiile formulate de rec1amantă fiind vădit nefondate, impunându-se respingerea acestora.
În drept, a invocat prev. art. 205 C.proc.civ. şi textele de lege punctual invocate în cuprinsul întâmpinării. Instanţa a încuviinţat în cauză proba cu înscrisurile depuse de părţi la dosar şi proba cu interogatoriul părţilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanta retine următoarele:
În fapt, între pârâta S.C. _________S.R.L., în calitate de contractant general, şi rec1amanta S.C. _________ S.R.L., în calitate de subcontractant, s-a încheiat Contractul de lucrări nr. 11115.01.2016, având ca obiect „amenajarea Parcului Salca Etapa a II-a” (filele 19-20).
De asemenea, între pârâta S.C. _________S.R.L., în calitate de beneficiar, şi reclamanta S.C. _________ S.R.L., în calitate de executant, s-a încheiat Contractul de lucrări nr. 417/05.08.2016, având ca obiect „realizarea diferitelor lucrări pentru 4 canalizare, din comuna Sălard, de către executant: personal specializat în măsurătorile de nivel, utilaje specifice, mijloace de transport aferente şi alte lucrări conexe” (filele 21-22).
In temeiul acestor contracte, reclamanta a emis mai multe facturi fiscale, a căror contravaloare nu a fost achitată de societatea pârâtă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, Secţia a II-a Civilă, în data de 22.08.2017, sub Dosarul nr. 5072/11112017, reclamanta a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei prevăzută de Legea nr. 85/2014 faţă de societatea pârâtă, cu motivarea că deţine împotriva acesteia din urmă o creanţă în cuantum total de 289.411 lei, compusă din: suma de 194.088,06 Iei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 117/30.05.2016, nr. 118/28.06.2016, nr. 120/29.07.2016 şi nr. 125/27.09.2016; suma de 93.336,32 Iei reprezentând penalităţi de întârziere pentru facturile fiscale nr. 115/27.04.2016, nr. 117/30.05.2016, nr. 118/28.06.2016 şi nr. 120/29.07.2016; suma de 1.786,62 lei reprezentând dobânda legala aferentă facturilor fiscale nr. 116/26.05.2016, nr. 123/05.09.2016 şi nr. 125/27.09.2016, calculate de Ia scadenţa fiecărei facturi fiscale si pana Ia data plăţii; cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru (filele 46-48).
Prin Sentinţa nr. 9211F/2017, pronunţată în data de 05 octombrie 2017 de Tribunalul Bihot, Secţia a II-a Civilă, în Dosarul nr. 5072/11112017, în temeiul art. 406, alin. 6 Cod procedură civilă, s-a luat act de renunţarea Ia judecarea cererii formulate de către creditoarea S.C. _________ S.R.L. împotriva debitoarei S.C. _________S.R.L., privind deschiderea procedurii insolvenţei (filele 57-58).
Din considerentele Sentinţei nr. 9211F/2017, reiese că cererea de renunţare lajudecată s-a depus ca urmare a plăţii debitului principal în cuantum de 194.088,06 Iei de către pârâtadebitoare S.C. _________S.R.L. De menţionat că cererea de renunţare Ia judecată a fost înregistrată în Dosarul nr. 5072/111/2017 Ia data de 07.09.2017, înainte de fixarea primului termen de judecată.
In acest context, reclamanta a promovat prezenta acţiune de drept comun împotriva pârâtei, pentru recuperarea penaiităţiIor de întârziere şi a dobânzii legale, rămase neachitate de către pârâtă în dosarul de faliment.
De menţionat că reclamanta a actualizat cuantumul penalităţiIor de întârziere şi a dobânzii legale, iar pentru penalităţile de întârziere în cuantum de 93.684,50 lei a emis factura fiscală nr. 141104.09.2017 (fila 12).
Instanţa constată că pârâta contestă întreaga creanţă pretinsă de reclamantă, invocând, prin prisma art. 1.556 şi urm. Cod civil, excepţia de neexecutare a contractului. Pârâta mai susţine că a efectuat plata creanţei principale în cadrul dosarului de faliment nr. 5072/11112017 fiind forţată de împrejurări, tocmai pentru ca reclamanta să renunţe la cererea de deschidere a procedurii insolvenţei sale.
Aşadar, în esenţă, pârâta susţine că plata creanţei principale în cuantum de 194.088,06 Iei ar fi o plată nedatorată, pe care a efectuat-o doar pentru a evita consecinţele negative ale deschiderii procedurii insolvenţei sale.
Raportat la excepţia de neexeculare a contractului încheiat între părţi, invocată de pârâtă, instanţa reţine că această excepţie este reglementată de Noul Cod civil în Secţiunea 6 a Capitolului intitulat „Cauze justificate de neexecutare a obligaţiilor contractuale „, la art. 1556, alin. 1, care statuează: „atunci când obligaţiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părţi nu execută sau nu oferă executarea obligatiei, cealaltă parte poate, Într-o măsură corespunzătoare, să refoze executarea propriei obligaţii, afară de cazul În care din lege, din vointa părţilor sau din uzante rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai Întâi „.
Excepţia de neexeculare (exceptio non adimpleti contractus) este definită în literatura de specialitate ca fiind un mijloc juridic de apărare, consecinţa directă a principiului interdependenţei obligaţiilor reciproce ale părţilor în contractele sinalagmatice, în virtutea 5 căruia oricare dintre părţile unui astfel de contract poate refuza executarea propriei obligaţii asumate, câtă vreme cealaltă parte contractantă nu-şi execută ea însăşi obligaţia corelativă ce-i incumbă. Prin urmare, o parte are dreptul să refuze executarea obligaţiilor sale dacă cealaltă parte nu îşi execută propriile obligaţii.
Referitor la condiţiile neexecutării contractului, din conţinutul art. 1556, alin. 1 din Noul Cod civil, se deduce şi cerinţa legală conform căreia, pentru invocarea acestui remediu, trebuie să existe o neexecutare a obligaţiilor, chiar şi parţială, dar suficient de importantă, din partea celuilalt contractant.
Însă, în speţa pendinte, instanţa va reţine că pârâta invocă excepţia neexecutării contractului după ce a efectuat plata debitului principal în cuantum de 194.088,06 lei către recJamantă.
Raportat la dispoziţiile art. 2.538 Cod civil, instanţa consideră că plata sumei de 194.088,06 lei, efectuată de către pârâta-debitoare S.C. _________S.R.L., alorează recunoaşterea expresă a acestei datorii pe care pârâta o avea faţă de reci amantă.
Instanţa nu va reţine apărarea pârâtei, în sensul că această plată nu ar semnifica recunoaşterea datoriei, ci ar fi fost efectuată doar pentru a determina reclamanta să renunţe la solicitarea de deschidere a procedurii insolvenţei pârâtei.
In acest sens, instanţa arată că pârâta ar fi putut susţine contestaţia la cererea de deschidere a procedurii insolvenţei sale, pe care a formulat-o în cadrul dosarului m. 5072/11112017 (după cum reiese din Sentinţa m. 9211F/2017), în care să probeze inexistenţa datoriei sale faţă de reclamantă, pentru suma de 194.088,06 lei. Pârâta nu a efectuat, însă, un astfel de demers, ci a ales în schimb să facă plata benevolă a acestei sume de bani, astfel că reclamanta a depus cerere de renunţare la judecata solicitării de deschidere a procedurii insolvenţei pârâtei, iar contestaţia acesteia din urmă a fost respinsă de către judecătorul sindic, ca rămasă fără obiect (filele 57-58).
Extrem de important este şi faptul că pârâta nici nu a înţeles să investească instanţa în prezentul dosar cu o cerere reconvenţională, prin care să solicite instanţei să constate că plata sumei de 194.088,06 lei nu ar fi fost datorată, solicitând eventual şi restituirea acesteia.
În aceste condiţii, instanţa consideră că s-a probat caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei principale în cuantum de 194.088,06 lei. în speţă, este pe deplin aplicabil principiul de drept „accesorium sequitur principale” sau, altfel spus, în contextul în care pârâta a achitat debitul principal, datorează şi accesoriile acestuia (penalităţile de întârziere), calculate de la data scadenţei şi până la stingerea integrală a debitului principal, prin plată. Pena1ităţile de întârziere constituie o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care recJamanta este îndreptăţită să o recupereze, prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată. Potrivit art. 1170 Cod civil, „părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului. cât şi pe tot timpul executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligaţie ” .
Art. 1270 din Noul Cod civil, în vigoare la data naşterii raporturilor juridice dintre părţi, consacră principiul forţei obligatorii a contractului între părţi, acestea fiind ţinute sa-si execute întocmai obligaţiile asumate. Obligativitatea contractului prezintă o deosebita importanta, nu numai pentru raporturile dintre părţi dar şi pentru certitudinea şi eficienţa raporturilor juridice în general. Ea nu decurge numai din voinţele individuale ale parţilor, ci constituie un adevărat imperativ social. De aceea, principiul pacta sunt servanda nu poate fi fundamentat numai pe cerinţele morale ale respectării cuvântului dat ori pe cerinţele juridice ale respectării voinţelor individuale exprimate, ci se înscrie în rândul cerinţelor societăţii însăşi, cerinţe întărite cu puterea pe care dreptul le-o conferă.
Nu în ultimul rând, răspunderea contractuală îşi găseşte reglementarea generală şi în cuprinsul art. 1350 Cod civil, care statuează: ,,(1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, foră justificare, nu Îşi Îndeplineşte această Îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, În condiţiile legii „.
Efectele acestui principiu sunt întărite şi de aplicarea altor prevederi legale, ca de exemplu art. 1516 Cod Civil, care statuează: ” (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei. (2) Atunci când, fară justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află În Întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:
1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei”
Pe de altă parte, potrivit art. 1530 Cod civil, „creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării foră justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei „.
Clauza penală este definită de art. 1538 din Codul civil ca fiind „aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie În cazul neexecutării obligaţiei principale”. Instanţa trebuie să ţină cont de natura juridică a clauzei penale, care, înainte de a fi o modalitate de reparare a prejudiciului, este şi o sancţiune pentru debitorii care nu şi-au executat obligaţia, un mijloc de descurajare a debitorilor rău-platnici.
In doctrină, clauza penală a fost definită ca fiind acea convenţie accesorie (care urmează a îndeplini condiţiile de validitate ale oricărei convenţii), prin care părţile detennină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca unnare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare obligaţiei de către debitorul său.
Clauza penală, fiind o convenţie accesorie, urmează soarta juridică a obligaţiei principale, potrivit principiului accesorium sequitur principale.
Pentru acordarea penalităţilor de întârziere prevăzute de clauza penală este necesar să fie îndeplinite toate condiţiile care atrag răspunderea contractuală., şi anume: să existe un contract valabil, neexecutarea obligaţiei să fie culpabilă şi să aibă ca efect producerea unui prejudiciu în patrimoniul creditorului, iar între neexecutare şi prejudiciu să existe legătură de cauzalitate.
În speţa pendinte, părţile litigante au prevăzut la art. 7, alin. 2 din Contractul de lucrări nr. 11/15.01.2016, următoarele: „pentru nerespectarea termenelor de plată prevăzute la art. 3 achizitorulla plăti penalităţi de 0,1 % pe zi de întârziere la suma datorată „.
Instanţa apreciază· că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale. Astfel, fapta ilicită a pârâtei constă în nerespectarea obligaţiilor contractuale, şi anume, aceea de a achita integral şi la scadenţă contravaloarea facturilor fiscale emise de recIamantă, aducând prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantei. Cu privire la fapta prejudiciabilă, instanţa reţine că., în materia obligaţiilor de a face, dacă creditorul dovedeşte existenţa creanţei, neexecutarea se prezumă, cât timp debitorul nu dovedeşte executarea.
Or, pârâta nu a dovedit achitarea facturii fiscale emise de către reciamantă. Prejudiciul patrimonial în care se concretizează această atingere constă în suma de 93.684,50 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 141104.09.2017, rămase neachitate. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu rezultă din materialitatea faptei.
Clauza penală prevăzută la art. 7, alin. 2 din Contractul de lucrări nr. 11/15.01.2016 are valoare de lege între părţile contractante, raportat la dispoziţiile art. 1270 Cod civil, astfel că instanţa îi va da eficienţă şi, prin urmare, în temeiul art. 1270 coroborat cu art. 1350 şi art. 1535 Cod civil, instanţa o va obliga pe pârâtă să achite reclamantei suma în cuantum de 93.684,50 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. 141104.09.2017, constând în penalităţi de întârziere aferente facturilor fiscale nr. 115/27.04.2016, nr. 117/30.05.2016, nr. 7 118/28.06.2016 şi nr. 120/29.07.2016, calculate de la scadenţa fiecărei facturi fiscale şi până la data plăţii.
Raportat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, fiind vorba în cauză despre raporturi juridice între profesionişti, creanţa creditoarei produce dobânzi din ziua în care a devenit exigibilă, potrivit art. 1535 Cod Civil, iar în lipsa unei clauze convenţionale exprese privind cuantumul dobânzii, devin aplicabile prevederile legale privind dobânda legală, şi anume art. 3, alin. 2 din OG nr. 13/2011 şi art. 1535 Cod Civil. Prin urmare, instanţa va obliga pârâta să plătească reclamantei şi dobânda legală aferentă debitului în cuanturn de 93.684,50 lei, şi anume va obliga pârâta să plătească suma de 1.797,31 lei reprezentând dobânda legală aferentă facturilor fiscale nr. 116/26.05.2016, nr. 123/05.09.2016 şi nr. 125/27.09.2016, calculate de la scadenţa fiecărei facturi fiscale şi până la data plăţii.
In ceea ce priveşte ultimul capăt de cerere, şi anume obligarea pârâtei la plata sumei de 12.190,74 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea dosarului nr. 5072/11112017, instanţa îl va admite în parte, pentru următoarele considerente:
In sistemul de drept procedural românesc, cheltuielile de judecată sunt suportate, în final, de către partea din vina căreia s-a promovat acţiunea, respectiv de către partea care a pierdut procesul, acest principiu fiind consacrat în mod expres prin dispoziţiile art. 451-453 Cod procedură civilă.
Doctrina şi practica judiciară sunt constante în a stabili că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii, astfel că fapta acesteia declanşează o răspundere civilă delictuală, al cărei conţinut îl reprezintă obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a acelor sume de bani pe care partea care a câştigat procesul a fost nevoită să le realizeze. Este vorba despre un prejudiciu material, care poate fi probat prin documente justificative.
Astfel, natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părţii care a câştigat procesul, cheltuielile de judecată reprezentând pierderea efectiv suferită, adică sumele efectiv cheltuite – .. damnum emergens ” -, în susţinerea procesului respectiv sau pentru apărare. Prin urmare, înţelesul juridic al cheltuielilor de judecată este unul bivalent, aceste cheltuieli reprezentând prejudiciul cauzat de culpa procesuală, dar şi despăgubirile pe care partea care a căzut în pretenţii trebuie să le plătească celeilalte părţi.
Însă, se poate vorbi şi despre o altă natură juridică.a cheltuielilor de judecată, şi anume aceea de sancţiune pentru atitudinea culpabilă adoptată care a condus la declanşarea procedurii judiciare.
Dar, totuşi, cheltuielile de judecată nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancţiune procedurală, ele având în principal rolul de a despăgubi partea care a câştigat în final procesul şi care nu este vinovată de declanşarea activităţii judiciare. Mai mult, este firesc ca, în funcţie de solicitarea celui îndreptăţit, această despăgubire să fie efectivă, iar nu trunchiată pe diferite stadii procesuale, având relevanţă sub acest aspect doar soluţia finală, care stabileşte definitiv care este partea care a căzut în pretenţii.
Instanţa reţine că, în speţa pendinte, deşi recJamanta a depus cerere de renunţare la judecată În dosarul Tribunalului Bihor nr. 5072/111/2017, acest demers s-a datorat tocmai plăţii sumei de 194.088,06 lei, efectuate de pârâtă.
Extrem de important este aspectul că această plată a fost efectuată de către pârâtă după ce reclamanta a depus cererea de deschidere a procedurii insolvenţei sale şi tocmai datorită acestei plăţi reclamanta a renunţat la judecată În dosarul Tribunalului Bihor nr. 5072/11112017, context În care reclamanta este Îndreptăţită la cheltuieli de judecată derivând din respectivul dosar.
Raportat la contravaloarea cuanturnului exact al cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul Tribunalului Bihor nr. 5072/11112017, la care este îndreptăţită recJamanta, instanţa va reţine următoarele:
În discuţie sunt două raporturi juridice care se impun a nu fi confundate: raportul juridic procesual grefat pe un raport juridic de răspundere civilă delictuală, cel născut între partea care a provocat litigiul şi partea care a câştigat litigiul, prin urmare un raport stabilit între părţile litigante, pe de o parte, şi raportul juridic dintre partea care a câştigat procesul şi avocatul său, pe de altă parte. Astfel, doar în cadrul primului raport juridic poate interveni judecătorul, cenzurând valoarea prejudiciului invocat de partea care a câştigat procesul – în concret, a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat. Prin acest demers, permis de art. 451, alin. 2 Cod procedură civilă, judecătorul nu intervine în cadrul celui de-al doilea raport juridic menţionat, în care partea care a câştigat procesul rămâne obligată contractuaI la plata onorariului către avocatul la care a apelat in timpul şi/sau în legătură cu litigiul câştigat.
La aprecierea cuantumului onorariului avocaţial, instanţa trebuie să ţină seama nu numai de valoarea pretenţiilor, ci şi de complexitatea cauzei şi de munca depusă de avocat.
In acest sens, verificând demersurile efectuate de către reprezentantul convenţional al reclamantei în dosarul Tribunalului Bihor nr. 5072/11112017, aspectul că acest dosar s-a finalizat la primul termen de judecată, nefiind administrată o probaţiune complexă, instanţa va considera că este rezonabil cuantumul sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea dosarului nr. 5072/111/2017, constând în onorariu parţial de avocat achitat de reclamantă în acest dosar, conform facturilor nr. 77/23.08.2017 şi nr. 79/01.09.2017 şi a ordinelor de plată nr. 10/23.08.2017 şi nr. 24/05.09.2017 (filele 49-52).
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa va admite în parte prezenta cerere de chemare în judecată şi, în consecinţă, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma totală de 96.981 ,81 lei, din care:
– suma de 93.684,50 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. 141 /04.09.2017, constând în penalităţi de întârziere aferente facturilor fiscale nr. 115/27.04.2016, nr. 117/30.05.2016, nr. 118/28.06.2016 şi nr. 120/29.07.2016, calculate de la scadenţa fiecărei facturi fiscale şi până la data plăţii;
– suma de 1.797,31 lei reprezentând dobânda legală aferentă facturilor fiscale nr. 116/26.05.2016, nr. 123/05.09.2016 şi nr. 125/27.09.2016, calculate de la scadenţa fiecărei facturi fiscale şi până la data plăţii ;
– suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea dosarului nr. 5072/11112017.
Instanţa va respinge în rest celelalte pretenţii, pentru argumentele ce preced.
Reţinând culpa procesuaIă a pârâtei în prezenta cauză, În temeiul art. 453, alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în cuantum de 3.044,64 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru calculată proporţional cu cuantumul pretenţiilor care au fost admise de instanţă şi care este justificată prin chitanţa depusă la fila 62 din dosar. Instanţa va lua act că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. C. _________ S.R.L., cu sediul în _____________, înregistrată la ORC Bihor sub nr. J______, având CUI RO ________, cu sediul procesual ales la S.C.A___________,situat În ___________, în contradictoriu cu pârâta S.C. _________S.R.L., cu sediul în _______, înregistrată la ORC Bihor sub nr. J______, având CUI RO ______ si J________, cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat ________, situat în ____________, şi în consecinţă:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma totală de 96.981,81 lei, din care: – suma de 93.684,50 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. 141/04.09.2017, constând în penalităţi de întârziere aferente facturilor fiscale nr. 115/27.04.2016, nr. 117/30.05.2016, nr. 118/28.06.2016 şi nr. 120/29.07.2016, calculate de la scadenţa fiecărei facturi fiscale şi până la data plăţii;
– suma de 1.797,31 lei reprezentând dobânda legală aferentă facturilor fiscale nr. 116/26.05.2016, nr. 123/05.09.2016 şi nr. 125/27.09.2016, calculate de la scadenţa fiecărei facturi fiscale şi până la data plăţii;
– suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea dosarului nr. 5072/111/2017.
Respinge în rest celelalte pretenţii.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3.044,64 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Calea de atac se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunţarea prezentei hotărâri se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19 aprilie 2018.
PREŞEDINTE, _________ GREFIER,_________